Cum ucid doctorii olandezi? Să numărăm felurile: eutanasia în Olanda e deja un fapt binecunoscut, relatează şocant un studiu sociologic realizat în această ţară şi publicat de către lifesitenews.com.
Malpraxisul şi ingnoranţa, neatenţia şi lipsa de interes sunt doar câteva piese de domino într-un joc infernal de o infinit mai mare amplitudine, în care legea care permite eutanasia devine un motor care ucide umanitatea însăşi din fiecare om.

În primul rând, doctorii au o definiţie foarte îngustă a eutanasiei şi a sinuciderii asistate. Spre exemplu, când un doctor face o injecţie letală cuiva care nu a cerut să fie ucis – faptul este cunoscut ca “anihilare fără cerere sau consimţământ” şi nu este considerată eutanasie.  

În al doilea rând, doctorii administrează intenţionat supra-doze pacienţilor cu dureri, medicamente care cauzează moartea. Acest lucru nu este considerat eutanasie. Un studiu recent a arătat că 10% dintre doctorii olandezi au ucis prin supra-doză intenţionată. Citez din DutchNews.nl:

Unul din zece medici de familie a dat unui pacient pe moarte o supradoză de morfină sau alt anestezic pentru a-i grăbi moartea, şi recunoaşte acest lucru fără o tresărire. Cifrele provin dintr-un sondaj în care au fost întrebaţi 866 doctori de familie pentru programul de televiziune NCRV.

În al treilea rând doctorii olandezi nu raportează morţile prin eutanasie deşi acest lucru este cerut de către lege.

În al patrulea rând, doctori folosesc anestezia terminală (care ucide) în locul injecţiei letale. Adică, ei induc comă pacienţilor şi îi privează de mâncare şi de apă. Prin aceasta, ei au confortul de a nu trebui să fie prezenţi la moartea pacientului, cum e cerut de lege la eutanasie prin injecţie letală.

Un studiu recent arată că dintre pacienţii morţi în spitale, un număr înfricoşător dintre ei, 13% au fost ucişi astfel.

Eutanasia dă putere doctorilor să ucidă cu orice motiv şi să declare apoi că a fost voinţa pacientului, cu concursul rudelor criminale, care de-abia aşteaptă să pună mâna pe averea celui care îşi dă ultima suflare. Există cazuri, declarate sub protecţia anonimatului, în care doctorii în cârdăşie cu rudele celui bolnav, semnează în locul acestuia, iar dacă acest lucru nu este posibil, cer contra cost doctorului să îi administreze supradoze de morfină, iar acelaşi doctor ucigaş declară decesul şi stabileşte cauza morţii boala de care acesta suferea. Există cazuri în care pacienţii ucişi nu erau nici măcar bolnavi în fază terminală, ci sufereau de boli tratabile, dar există posibilitatea ca unii bătrâni să nu fie nici măcar bolnavi, ci declaraţi bolnavi de medici şi de rude.

În faţa acestei pandemii criminale, în care suflete nevinovate sunt omorâte fără vină şi care transformă naţiuni întregi în hoarde ucigaşe, putem întrezări adevăratul orizont al apocalipsei şi proorociile iadului. Sunt străfulgerările focului veşnic, prezent printre noi din pricina lăcomiei şi al urii. Crimele declarate acceptabile de către o lege strâmbă şi criminală sunt aşadar justificarea supremă a infernului pe care-l construim cu sârg mai întâi în minte, ca proiect al răutăţii şi apoi în lume în noi şi în jurul nostru ca viclenie şi nefiinţă.