Mască naturală pentru vârfurile despicate

Stil de viaţă

Mască naturală pentru vârfurile despicate

    • Mască naturală pentru vârfurile despicate
      Mască naturală pentru vârfurile despicate

      Mască naturală pentru vârfurile despicate

Vremea rece, uscată, căldura, aparatele de coafat, dieta pot duce la deteriorarea părului, provocând despicarea vârfurilor.

Pentru a preveni acest aspect, vă propunem astăzi o mască intens hidratantă care, totodată, hrănește, redă elasticitatea părului și strălucirea naturală.

Pentru a prepara masca aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 2 linguri cu ulei de măsline presat la rece
  • 2 linguri cu ulei de nucă de cocos
  • o jumătate de avocado copt.

Fructul de avocado se pasează până se obține un piure fin. Separat, se topește uleiul de cocos și se omogenizează cu cel de măsline. Uleiurile calde se încorporează apoi în piureul de avocado.

Aplicați masca călduță de la jumătatea părului în jos, părul fiind udat cu apă caldă pentru a deschide cuticulele și a permite ingredientelor active să acționeze în profunzime.

Părul se strânge și se acoperă cu o folie de plastic, peste care se pune un prosop gros, ideal fierbinte.

Se lasă să acționeze timp de 30 de minute până la 2-3 ore, după care se șamponează în mod obișnuit. La sfârșit se clătește cu un jet de apă rece pentru a închide cuticulele firelor de păr.

Masca se poate folosi de până la 3 ori pe săptămână.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Citește despre: