Cura cu must

Stil de viaţă

Cura cu must

    • Cura cu must
      Cura cu must

      Cura cu must

Dulce, parfumat și delicios, mustul este unul dintre deliciile care ne protejează sănătatea în mod natural.

Cura cu must presupune consumul a câte jumătate de litru de must zilnic. Această cantitate se împarte în 3 doze, care se vor consuma cu o oră înaintea meselor principale.

Treptat, cantitatea de must consumată va crește progresiv, până se va ajunge la 2 litri. În momentul în care s-a ajuns la consumul a 2 litri, timp de 3 zile se va consuma doar această cantitate de must.

După aceste trei zile, se va descrește progresiv cantitatea de must consumată.

Această cură este recomandată în special persoanelor suferinde de scleroză, dar și celor care vor să-și pregătească organismul pentru perioada rece, pentru cei care vor să-și mărească imunitatea și să-și detoxifice organismul.

*În scop terapeutic se va consuma must bio sau organic, de preferat roșu, cel alb fiind indicat persoanelor obeze sau supraponderale.

*****

Persoanele gripate, care au stări febrile, angine, hemoptizii sau stomatite pot consuma 3-4 căni de must zilnic pentru a grăbi vindecarea.

Pentru mai multe informații referitoare la beneficiile și contraindicațiile consumului de must, aici.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Citește despre: