În Statele Unite, şi mai nou şi pe la noi, în acestă lună se instaurează o adevărată isterie a iubirii artificial împărătşite, cu ocazia zilei de Valentine`s Day. Declaraţii de dragoste, căsătorii în direct sau mai absurd pentru o zi, inimi uriaşe din materiale ieftine, jucării de puf sau de pluş care se chinuie să simbolizeze iubirea, gesturi tandre, bomboane zaharisite, mărturisiri lacrimogene, flori de plastic, ce mai, un adevărat arsenal funerar pus în slujba celui mai nobil sentiment al umanităţii.

Ceea ce este mai îngrijorător este faptul că oameni artificializaţi sau reduşi la convenţii materiale sau de plăcere, devin subit şi declarativ, pentru o zi sau două, oameni tandri, sensibili, sau cel puţin aşa vor să pară.

De cele mai multe ori această forţare a societăţii de a deveni mai iubitoare este doar un paravan pentru vânzarea de droguri fiinţiale, un apanaj al iluziei, o înşelare cu scopul clar de a promova filosofia cărnii, de abator sau nu. Oamenii nu devin mai buni, şi în ciuda bunelor intenţii, în spatele acestui fenomen occidental cu substrat media, se află raţiuni pur comerciale. Şi ştim cu toţii că bunele intenţii sunt principalul material de construcţii al infrastructurii către iad. Oamenii, subţiaţi la buzunar după sărbătorile prelungite de Crăciun şi Anul Nou, intră în hibernare consumistă, şi trebuie cumva stimulaţi să intre din nou în febra cumpărăturilor.

Însă nu doresc să ţin un excurs moralist în care se condamnă sever aberaţiile consumiste. Putem găsi în această sărbătoare seculară, importată din Occident şi ceva bun. Şi anume dorul umanităţii de a fi ea însăşi, de a promova iubirea adevărată.

Un sondaj sociologic desfăşurat în Statele Unite a arătat că 55% dintre creştini cred în dragoste la prima vedere. Consultarea a fost realizată de un mega-site de întâlniri între creştini, ChristianMingle.com. Acelaşi sondaj arată că bărbaţii au mai multe tendinţe către romantism decât femeile.

Conceptul de „dragoste la prima vedere” este de fapt dovada că oamenii cred în nevăzut, în bucuria care vine din cer şi transformă fiinţa în iubire. Dragostea este deseori parazitată malign de plăcere trupească, de interes material sau de circumstanţe de putere. Atunci când ea este imaginată ca o forţă personală care uneşte extremele şi dă naştere vieţii, dragostea devine vectorul principal al credinţei în Dumnezeu. De aici, creştinii cred în dragoste la prima vedere şi chiar li se întâmplă. Căci orice iubire adevărată este esenţial născătoare şi euharistică, adică naşte viaţa şi trimite la Dăruitorul Vieţii cu mulţumire şi preţuire. Nu puţini sunt oamenii care au învăţat din febra îndrăgostirii că suntem mai mult decât materie şi chimie, ci suflete nemuritoare aflate în căutarea limbajului universal al vieţii.

De asemenea, 46 % dintre creştinii practicanţi cred că există doar o singură persoană potrivită pentru ei în lume, faţă de un procentaj de sub 20% pentru cei necredincioşi. Credinţa în existenţa unui suflet pereche este de fapt mărturia unui plan al lui Dumnezeu pentru oameni, a unei iubiri totale şi unice pentru fiecare dintre noi, prin care Creatorul tuturor ne invită la ospăţul vieţii, ca lumină a naşterii de prunci.