Iaşi: Cer senin Cer senin, 16°C

Luni, 30 Ianuarie 2012

A fost lansat Centrul interregional E-Universitaria

Sâmbătă,  28 ianuarie 2012, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a fost inaugurat Centrul interregional E-Universitaria, a cărui activitate se va concentra pe implementarea programelor de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar.

În cadrul unei conferinţe desfăşurate sâmbătă, 28 ianuarie, la Universitatea „Al. I. Cuza“, a fost lansat Centrul interregional E-Universitaria, creat în cadrul proiectului derulat de UAIC şi cofinanţat din fondurile europene „Reţea interregională de formare în sistem e-learning a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar“, o iniţiativă a Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic.

Centrul se va ocupa cu gestionarea programelor de formare, cu organizarea stagiilor de pregătire şi cu certificarea celor care parcurg această filiere de dezvoltare profesională. Proiectul este gândit în perspectivă interregională, astfel că se va derula în parteneriat cu specialiştii în psihopedagogie şi metodică de la Universitatea „Dunărea de Jos“ Galaţi, Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ.

Scopul programului îl constituie dezvoltarea la cadrele didactice din învăţământul preuniversitar a unui set de competenţe ce va asigura eficienţa şi succesul profesional conform standardelor actuale, forma de învăţare fiind de tip e-learning şi blended learning. Cursanţii vor beneficia de mai multe module de perfecţionare: Modulul I - Tehnici informaţionale computerizate, Modulul II - Proiectarea, organizarea şi evaluarea activităţilor didactice, Modulul III - Management şi comunicare. Prima sesiune de formare, centrată pe un grup pilot,  va dura patru luni, în perioada februarie-mai 2012, urmând ca o a doua sesiune dedicată unui grup extins să se desfăşoare timp de 11 luni, în perioada august 2012-iulie 2013.

Programul este gratuit, iar cursanţii vor beneficia şi de o subvenţie privind achiziţionarea tehnicii ce şi-o apropriază, respectiv calculatoare personale şi conexiunea la internet.

Prin modul de concepere şi de derulare, proiectul RIFSE reprezintă o noutate şi o provocare pentru formarea continuă din învăţământul preuniversitar românesc.

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu