Iaşi: Cer senin Cer senin, 16°C

Vineri, 29 Aprilie 2011

319 profesori ieşeni vor obţine gradaţie de merit

Inspectorii de specialitate şi Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Iaşi evaluează dosarele depuse de cadrele didactice în vederea obţinerii gradaţiei de merit pentru următorii cinci ani. Numele profesorilor vor fi anunţate la data de 13 mai.

Perioada de depunere a dosarelor privind acordarea gradaţiilor de merit în învăţământul preuniversitar ieşean s-a încheiat, în total fiind înregistrate un număr de 540 de dosare. Concurenţa a fost cu atât mai mare cu cât numărul gradaţiilor de merit ce vor fi acordate la nivelul judeţului Iaşi este de 319 pentru o perioadă de cinci ani, începând cu 1 septembrie 2011.

Potrivit datelor comunicate de IŞJ Iaşi, dascălii au ataşat la dosar o fişă de autoevaluare a activităţii şcolare şi extracurriculare pentru perioada 1 septembrie 2006-31 august 2010, însoţită de documentele justificative. Vor fi luate în considerare, potrivit IŞJ, "activităţile complexe cu valoare instructiv-educativă, performanţele deosebite în inovarea didactică, în pregătirea elevilor şi preşcolarilor, participarea la proiecte educative, precum şi creşterea prestigiului unităţii de învăţământ".

Lista cu dascălii care vor primi gradaţie de merit, pentru o perioadă de 5 ani, începând cu 1 septembrie 2011, va fi dată publicităţii la data de 13 mai, cadrele didactice care au îndeplinit criteriile de evaluare urmând să primească o creştere de 25% la salariul de bază.

Cele mai multe dosare au fost depuse de învăţători şi educatori, 84 respectiv 68, acestora fiindu-le repartizate un număr de 62 respectiv 43 de gradaţii. Concurenţă mare s-a înregistrat şi la ştiinţele socio-umane, unde pentru cele 3 gradaţii de merit au fost depuse 9 dosare.

La limba română au fost depuse 40 de dosare pentru 20 de gradaţii, limba latină 4/1, limba engleză 17/14, limba germană 3/1, limba rromani 1/1, istorie 11/10, pedagogie 1/1, religie 21/ 9, matematică 43/24, informatică 9/5, fizică 15/9, chimie 15/7, biologie 13/7, geografie 17/6, desen şi arte plastice 6/3, educaţie muzicală 12/7, coregrafie şi teatru 1/1, educaţie fizică 16/10, educaţie fizică (CS şcolare) 6/3, cabinete şcolare de asistenţă psihopedagogică 4/2, palatul şi cluburile copiilor 8/4, directori 23/ 14, învăţământ special 28/16, învăţământ tehnic 56/26.

La catedra de limba franceză s-au înregistrat însă un număr mai mic de dosare depuse decât numărul gradaţiilor de merit ce urmau a fi acordate, respectiv 10/12.

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!
Citeşte alte articole despre: Știri, gradație de merit, Iași, profesor

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu