Concursul „Varlaam. Bucuria cunoaşterii”, lansat în mod oficial

Educaţie

Concursul „Varlaam. Bucuria cunoaşterii”, lansat în mod oficial

    • Concursul „Varlaam. Bucuria cunoaşterii”, lansat în mod oficial
      Foto: Oana Nechifor

La Şcoala „Varlaam Mitropolitul” a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a avut loc azi, 22 ianuarie 2014, lansarea oficială a Concursului „Varlaam. Bucuria cunoaşterii”, ce se va desfăşura în data de 1 martie a acestui an. Competitorii vor fi atât elevii din clasa a IV-a din Iaşi, cât şi părinţii acestora.

Începând cu ziua de astăzi, la concursul organizat de Şcoala „Varlaam Mitropolitul” a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, au început înscrierile, doritorii putând să se înregistreze pe site-ul instituției, www.scoalavarlaam.ro.  Lansarea oficială a competiției „Varlaam. Bucuria cunoaşterii” a avut loc la sediul instituției de învățământ situat pe strada Lascăr Catargi nr. 33, în prezența a numeroase oficialități - reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, ai Inspectoratului Școlar Județean Iași, ai Primăriei Iași, alături de care s-au aflat cadrele didactice ale şcolii, părinţi şi elevi, precum și reprezentanți mass-media. Dintre cei prezenți la eveniment amintim pe domnul Marius Sorin Dangă, viceprimar al orașului Iași, arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iașilor și preşedintele Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul”, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, doamna Alla Apopei, inspector pentru proiecte educaţionale în cadrul ISJ Iași.

„Prin acest concurs dorim ca participanții să se bucure în mod deplin de cunoaștere”

Competiţia va fi prima activitate de acest gen organizată de Școala „Varlaam Mitropolitul” în spaţiul public, reprezentând o premieră şi prin concept, participanţi fiind elevi din clasa a IV-a de la toate şcolile din Iaşi, alături de părinţii lor. Ei îşi vor exersa cunoştinţele şi abilităţile din perspectiva tuturor dimensiunilor solicitate pentru reuşita în viaţă - inteligenţa academică, inteligenţa emoţională şi inteligenţa spirituală, după cum a precizat Simona Marinică, directorul Şcolii „Varlaam Mitropolitul”: „Noutatea o reprezintă transdisciplinaritatea competiției, cât și faptul că la realizarea proiectului vor fi invitați și părinții elevilor participanți. Ne interesează să vedem atât testarea copiilor din punct de vedere cognitiv, dar și relaționarea acestora cu părinții. E nevoie de cei trei pioni în viața fiecărui om, Școala, Familia și Biserica, iar prin acest concurs dorim ca participanții să se bucure în mod deplin de cunoaștere”.

De asemenea, părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iaşilor, a subliniat în discursul rostit la lansare că prin Concursul „Varlaam. Bucuria cunoașterii” se urmăreşte sporirea preocupării pentru copiii participanți, prin implicarea cadrelor didactice, a părinţilor şi a Bisericii: „Școala «Varlaam Mitropolitul» este o instituție de învățământ în care încercăm să ne întâlnim cu Dumnezeu și cu această tradiție formidabilă de educație ieșeană, într-un mod creativ, destins și plin de bucurie. De aceea și concursul organizat este unul care se bazează pe aceste elemente. Ce poate fi mai frumos decât faptul ca un copil să se întâlnească cu părintele său la școală, să stea cu el în aceeași bancă, vorbind despre lucruri și făcând lucruri, toate acestea cu binecuvântarea lui Dumnezeu și sub oblăduirea specialiștilor de la școala noastră, care nu pot fi priviți doar ca niște furnizori distanți de experiențe formative? Or, această întâlnire cu părinții, cu profesorii, cu Biserica, având în centru preocuparea autentică și generoasă față de copii, reprezintă unul din punctele care atrage foarte mult înspre modelul oferit de Școala «Varlaam»”.

La final, după prezentarea viitorului Gimnaziu „Varlaam”, făcută de doamna dirigintă Cristina Timofte, toți cei prezenți au făcut o vizită în unitatea de învăţământ, sub genericul „Ziua porţilor deschise“.

Citește despre: