Și chiar vă rog, să fie o mai mare dorință de iubire adevărată! Nu o iubire înregistrată și difuzată ca atare de oameni: „Auzi, domnule, că trebuie să iubim!”. Nu! Trebuie să simți nevoia să iubești.

Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu știința lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuți sau să te folosești. Te folosești, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuți tu, în sensul de-a-l suporta. Este o mare greșeală atunci când certăm pe unul sau pe altul! Îl rabdă Dumnezeu și pe acela, și de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi și tu și să te încununezi!

Dacă se întâmplă să facem fapte bune, nu este bine să le facem numai din obligație, pentru că devenim cazoni. Să le facem dintr-o dragoste cu orice chip, și atâta cât putem. Pentru că Dumnezeu nu ne ține că suntem noi foarte vrednici. Ne ține că este foarte milostiv El, și de aici vine și toată mila noastră.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 8)