Izvorul răutăţilor este păcatul

Cuvinte duhovnicești

Izvorul răutăţilor este păcatul

    • Izvorul răutăţilor este păcatul
      Izvorul răutăţilor este păcatul

      Izvorul răutăţilor este păcatul

Necazul, prin urmare, spune şi păcatul pe care l-am făcut mai înainte de a veni necazul.

Izvorul răutăţilor este păcatul, isprăviţi cu păcatul şi se isprăvesc şi relele. Ziceţi, prin urmare, că păcatul nostru ne bate pe noi. Şi aşa aţi aflat izbăvirea a tot necazul, că e destul să te întrebi, adică, în adâncul cugetului, de ce am pătimit necazul acesta sau celălalt şi vei vedea că în acela ai şi greşit cândva. De pildă, păţeşti necaz în vite; află că tot în vite ai vreo greşeală oarecare. Te-a pălit vreun lemn în cap şi ţi-a făcut durere; află că ai făcut vreo greşeală cu capul. Necazul, prin urmare, spune şi păcatul pe care l-am făcut mai înainte de a veni necazul. Prin urmare, de azi înainte ia aminte ce mai semeni ca să ştii ce vei culege.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 20)

Citește despre: