Împlinind poruncile lui Hristos, ne curățim de patimi

Cuvinte duhovnicești

Împlinind poruncile lui Hristos, ne curățim de patimi

    • Împlinind poruncile lui Hristos, ne curățim de patimi
      Foto: Ioana Onofrei

      Foto: Ioana Onofrei

Poruncile Mântuitorului Hristos au în vedere vindecarea celor trei părți ale sufletului: rațională, irascibilă și poftitoare.

Poruncile Mântuitorului Hristos au în vedere vindecarea celor trei părți ale sufletului: rațională, irascibilă și poftitoare. Potrivit învățăturii Sfântului Filotei Sinaitul: „Toate poruncile dumnezeieștii Evanghelii urmăresc să îndrepte cele trei părți ale sufletului și să le facă sănătoase prin cele ce le poruncesc. Mai bine zis, nu numai urmăresc, ci le și însănătoșesc cu adevărat”.

În continuare, Sfântul ilustrează cele de mai sus recurgând la câteva din cuvintele Mântuitorului: „Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă” (Matei 5, 22) se referă la partea irascibilă; „Oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 28) vizează partea poftitoare, în timp ce porunca: „Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 38) se adresează părții raționale. „Deci, aceste trei părți ale sufletului le războiește diavolul ziua și noaptea”, conchide Sfântul Filotei, „iar dacă satana războiește cele trei părți, este vădit că războiește poruncile lui Hristos”. Împlinind poruncile lui Hristos, ne curățim de patimi, care sunt așezări urâte și pierzătoare ale omului lăuntric, ale stării „dinăuntru a sufletului” nostru (Avva Dorotei).

(Mitropolitul Hierotheos VlachosPsihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 332)

Citește despre: