„Fiindcă vă potriviți, de aceea nu vă potriviți”

Căsătorie

„Fiindcă vă potriviți, de aceea nu vă potriviți”

    • mire și mireasă ținându-se de mână
      „Fiindcă vă potriviți, de aceea nu vă potriviți” / Foto: Oana Nechifor

      „Fiindcă vă potriviți, de aceea nu vă potriviți” / Foto: Oana Nechifor

Micile deosebiri dintre caracterele soților ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul îl completează pe celălalt. La mașină este absolut necesară accelerația, ca ea să meargă, dar și frâna, ca să se oprească.

Micile deosebiri ale caracterelor soţilor ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul îl completează pe celălalt. La maşină este absolut necesară acceleraţia, ca ea să meargă, dar şi frâna, ca să se oprească. Dacă maşina ar avea numai frână, nu s-ar mişca din loc, iar dacă ar avea numai acceleraţie, nu s-ar mai putea opri.

Ştiţi ce le-am spus unor soţi? „Fiindcă vă potriviţi, de aceea nu vă potriviţi!” Amândoi sunt sensibili. Dacă se va întâmpla ceva în casă, amândoi se vor pierde cu firea şi vor începe: „Vai, ce-am păţit!”, va spune unul, „Vai, ce-am păţit!”, va spune celălalt. Adică unul îl ajută pe celălalt să deznădăjduiască şi mai mult. Nu-l poate întări cât de puţin pe celălalt, spunându-i: „Ia stai, nu este un lucru chiar aşa de grav ceea ce se întâmplă!”. Am văzut aceasta la multe perechi de soţi. 

Atunci când soţii au caractere diferite pot ajuta mai mult şi în educaţia copiilor lor. Unul frânează puţin, iar celălalt spune: „Lasă-i pe copii puţin mai liberi!”. Dacă amândoi îi vor constrânge pe copii, îi vor pierde. Iar dacă îi vor lăsa liberi amândoi, iarăşi îi vor pierde. În timp ce, în felul acesta, află şi copiii un echilibru.

(Sfântul Cuvios Paisie AghioritulViața de familie, traducere de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 40-41)