“Şi a doua zi, foarte de dimineaţă, sculându-Se, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo. Şi a mers după El Simon şi cei ce erau cu...
- Părintele Cezar-Cătălin Leonte, noul paroh de la Buhăceni, Botoşani
- Întrunirea administrativă în Protopopiatul Buhuşi
- Mănăstirea Neamţ îmbracă straie de sărbătoare
- Sărbătoare în parohia Gara Veche din Piatra Neamţ
- Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Iaşi 1
- Eroii neamului românesc vor fi omagiaţi la Suceava
- Concert caritabil organizat de Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“
- „A fost o mare binecuvântare să primim acest premiu“
- Mărturia emoţionantă a parohului din Dumbrava: „După 6 luni de tăcere, fiica mea a spus din nou «...
- „Am văzut persoane cu ochii în lacrimi care se închinau în sfântul altar“
- „Credincioşii acestei parohii se înveşnicesc prin construcţia noii biserici“
- Binecuvântare arhierească în protopopiatele Rădăuţi şi Sascut
- Admiterea la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi
- Moment festiv în parohia Glodenii Gândului
- Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena la Patriarhie
- Două biserici din Arhiepiscopia Iaşilor, binecuvântate de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
- Centre social-filantropice, sfinţite la Roman
- PS Ioachim Băcăuanul a sfinţit un pasaj din Bacău
- „O încercare şi o cercetare din partea lui Dumnezeu“
- Activitate medicală în parohia Buruieneşti, Protopopiatul Iaşi 1
- „Am arătat că putem să-L slăvim pe Hristos şi când suntem mici“
- Parastas la Gârcina pentru familia episcopului Melchisedec Ştefănescu
- Târnosiri de biserici în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
- Parastas pentru mitropolitul Sofronie Miclescu
- Pelerinaj pentru bolnavii secţiei Bârnova a Spitalului Socola
- Caravana medicală în parohia Buruieneşti
- Manifestări cultural-religioase de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena
- Liturghia absolventului, la Mănăstirea Vorona
- „Episcopul Melchisedec Ştefănescu - 120 de ani de la naşterea în ceruri“
- Întruniri preoţeşti în patru protopopiate ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
Iaşi:
nori răzleţi, 18°C
Popular content
Ceaslov
Preacuvioasei noastre Maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilință îi aducem noi nevrednicii păcătoși pentru mijlocirile sale.(continuare)
Aproape de scaunul Atotțiitorului stând, o, Maică, rugăciuni pentru noi adu Acestuia, ca să dea tuturor iertare de păcate.(continuare)
Mă închin ție, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, care ai arătat nouă lumina cea adevărată cu nașterea ta, împărăteasa cerului și a pământului (continuare)
Evanghelia Zilei:
"Propovăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni."
Marcu 1, 35-44
Cele mai
