Nu putem cere iertarea, dacă nu iertăm

Cuvântul ierarhului

Nu putem cere iertarea, dacă nu iertăm

    • Nu putem cere iertarea, dacă nu iertăm
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Suntem datori să ne iubim unii pe alții. Suntem datori să ne iertăm unii pe alții. Noi greu iertăm, deși greșim foarte mult – nu numai față de aproapele, ci și față de Dumnezeu. Și cerem să ne ierte greșelile noastre, dar noi nu iertăm.

Viața creștină este frumoasă. Poruncile lui Dumnezeu sunt ușor de împlinit. Jugul Meu este bun, povara Mea este ușoară, spune Mântuitorul Iisus Hristos. Și noi trebuie să fim buni și iertători. Cine nu greșește aproapelui sau cui nu-i greșim noi? Și ne iartă nouă  greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.

În Sfânta Evanghelie, Mântuitorul ne vorbește tocmai despre iertarea datornicilor sau a datoriei noastre față de Dumnezeu și față de semenul nostru. Adică, suntem datori să ne iubim unii pe alții. Suntem datori să ne iertăm unii pe alții. Noi greu iertăm, deși greșim foarte mult – nu numai față de aproapele, ci și față de Dumnezeu. Și cerem să ne ierte greșelile noastre, dar noi nu iertăm.

Dacă vrem ca Dumnezeu să fie milostiv cu noi, și noi să fim milostivi cu semenii noștri. Ne-au înjurat, ne-au ocărât, ne-au blestemat, ne-au defăimat, ne acuză de fel de fel de lucruri… Sigur că ne mâhnim, dar trebuie să iertăm, ca și Dumnezeu să ne ierte pe noi de greșelile noastre. 

(Fragment din predica Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților - la slujba de sfințire a bisericii parohiale din localitatea Siliștea - 16 august 2015) 

Citește despre: