Părintele tot timpul ne repeta că sufletele merg în iad, așa cum merg oamenii duminica de la biserică la chefuri, iar în Rai precum oamenii merg la biserică în zilele de lucru. Spunând aceste lucruri, Părintele plângea amarnic, gândindu-se la sufletele ce se pierd:

– Vai, cât de mulți sunt în focurile iadului, și toți stau precum peștișorii puși la saramură în butoaie.

Măicuțele încercau să-l liniștească, dar el le zicea printre lacrimi:

– Voi nu-i puteți vedea, căci dacă i-ați vedea, vi s-ar rupe sufletul de durere.

(Sfântul Lavrentie de la Cernigov. Viața, învățăturile și minunile făcute de Dumnezeu prin acest mare Părinte, Editura Credința strămoșească, 2003, p. 28)