Duhul Sfânt e iubire şi dulceaţă sufletului, minţii şi trupului. Şi cine a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, acela nesăturat, ziua şi noaptea, se avântă spre Dumnezeul Cel Viu, pentru că iubirea lui Dumnezeu e foarte dulce. Dar când sufletul pierde harul, atunci el caută din nou cu lacrimi pe Duhul Sfânt.

Dar cine n-a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, acela nu-L poate căuta cu lacrimi, şi sufletul lui e neîncetat frământat de patimi; mintea lui e ocupată cu gânduri pământeşti şi nu poate ajunge la vedere (contemplaţie), nici să cunoască pe Iisus Hristos, Care este cunoscut prin Duhul Sfânt.

Adam a cunoscut pe Dumnezeu şi raiul, şi după căder,e Îl căuta cu lacrimi.

„O, Adame, părintele nostru, vorbeşte-ne nouă, fiilor tăi, despre Domnul. Sufletul tău a cunoscut pe Dumnezeu pe pământ, a cunoscut şi raiul, dulceaţa şi veselia lui, şi tu vieţuieşti în ceruri şi vezi slava Domnului. Spune-ne cum este preaslăvit Domnul pentru patima Sa, şi ce fel de cântări se cântă în ceruri şi cât de dulci sunt aceste cântări, pentru că sunt cântate în Duhul Sfânt.

Vorbeşte-ne de slava Domnului. Spune-ne cât de milostiv este El şi cât de mult iubeşte zidirea Sa. Vorbeşte-ne de Prea Sfânta Maică a lui Dumnezeu. Spune-ne cum este Ea mărită în ceruri şi cu ce fel de cântări este Ea fericită. Vorbeşte-ne de cum se bucură acolo Sfinţii şi cum strălucesc de har, cum iubesc ei pe Domnul şi cu ce smerenie stau înaintea lui Dumnezeu…”.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 160-161)