În Biserică, timpul se opreşte

Cuvinte duhovnicești

În Biserică, timpul se opreşte

    • În Biserică, timpul se opreşte
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Prin simțământul și cunoașterea ortodoxă vie, toate mădularele Bisericii, începând cu Sfinții Apostoli și continuând cu cei ce s-au mutat la cele veșnice ieri, sunt pururea contemporane, căci ele sunt pururea vii în Hristos.

În Biserică timpul se oprește, fiindcă aici nu există moarte, iar încetarea existenței pământești nu întrerupe legătura vie dintre generații (G. Florovsky). În Biserică, trecutul este pururea prezent. Prezentul în Biserică este pururea susținut de trecutul viu, căci Dumnezeul-Om Hristos, care este același ieri, azi și în veci (Evrei 13, 8), viețuiește neîncetat în trupul Său divino-uman cu ajutorul aceluiași adevăr, aceluiași bine și aceleiași vieți, pururea făcând tot trecutul să fie prezent. Drept urmare, prin simțământul și cunoașterea ortodoxă vie, toate mădularele Bisericii, începând cu Sfinții Apostoli și continuând cu cei ce s-au mutat la cele veșnice ieri, sunt pururea contemporane, căci ele sunt pururea vii în Hristos. Chiar și astăzi, toți Sfinții Apostoli, Mucenici și Sfinți Părinți sunt contemporani cu fiecare om care este cu adevărat ortodox. În plus, pentru unul ca acesta, ei sunt mult mai reali decât mulți dintre contemporanii săi în trup.

Acest simțământ al deplinei unități de credință, viață și cunoaștere face adevărul limpede ca lumina zilei: Dumnezeul-Om este putere neîncetată, făcătoare de minuni, care neîncetat se arată în viața divino-umană a Bisericii prin unitate, sfințenie, sobornicitate și apostolicitate de credință, viață și adevăr. Căci ce anume înseamnă să fii ortodox? Aceasta înseamnă: să lupți mereu pentru a te apropia de Dumnezeul-Om, pentru a te face pururea divino-uman prin nevoințe. Întru aceasta omul nu este nici­odată singur: fiecare simțământ al său, fiecare faptă și cuget este personal-universală: niciodată doar personală, niciodată doar universală.

Atunci când un creștin ortodox cugetă un gând, el o face cu teamă și rugăciune, căci el știe că participând la acesta, în chip tainic el se află în comu­niune cu întregul ansamblu al sfinților, cu întreaga adunare a membrilor Bisericii. (Sfântul Justin Popovici)

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Justin PopoviciLupta pentru credință și alte scrieri, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, pp. 134-135)