Hristos a venit în lume nu pentru a potoli mânia lui Dumnezeu Tatăl, nu pentru a spăla ruşinea sau ofensa adusă lui Dumnezeu, nu pentru a se substitui nouă în pedeapsă, ci pentru că ne iubeşte de o veşnicie, merge cu noi până la capăt, moare împreună cu noi, ucide moartea în sine prin Cruce, merge în iad pentru a ne găsi şi a ne mântui, îşi asumă total condiţia noastră de înstrăinaţi de Dumnezeu.
Tatăl plânge când îşi vede Fiul murind, nu se bucură de o satisfacţie.
Această teologie catolică a substituţiei şi satisfacţiei este o aberaţie de sorginte juridic-romană, extrasă sin Augustin şi dusă la extreme pe criterii economice: indulgenţe, purgatoriu, puterea bisericii asupra morţilor etc.
Citiţi cartea Pr Galeriu, Jertfă şi răscumpărare, cartea PF Daniel, Comori ale Ortodoxiei.
Nu putem elabora cursuri de teologie aici.
Felicitări pentru întrebare.
Pr. Ioan Valentin Istrati

Poligania iudaică nu era generalizată, ci doar permisă din raţiuni de păstrare a nemului nealterat de păgâni. Exclusivitatea căsătoriilor iudaice era aşadar mijloc de prezervare a neamului.
Legea mozaică, deşi este dată de Dumnezeu lui Moise, este doar o treaptă către Legea iubirii desăvârşite date de Însuşi Fiul lui Dumnezeu întrupat, prin Sângele Său.
Poligamia este o practică în care demnitatea umană este ştirbită, mai ales pentru femei şi nu numai, şi este măsura imperfecţiunii acelor vremi, când naşterea de prunci era prioritară pentru păstrarea neamului. De asemenea, poligamia era şi este o iubire imperfectă şi împărţită pe criterii economice, în care bărbatul era centrul societăţii.
Căsătoria creştină monogamă oglindeşte iubirea lui Dumnezeu, valorizează demnitatea unică a persoanei umane şi pecetluieşte vocaţia de iubire exclusivă, unică şi roditoarea a umanităţii personale. Hristos vine să împlinească imperfecţiunile culturale şi sociale ale lumii, insaurând domnia iubirii jertfelnice, prin Cruce şi prin Înviere, dăruind viaţa veşnică.
Da, legea mozaică impunea căsătoria cu fratele soţului mort.
Pr. Ioan Istrati

E o întrebare grea.
Pe de o parte, orice muncă în lumea asta trebuie răsplătită de către cei ce beneficiază de roada muncii autorului. Faptul că toată lumea foloseşte programe sau muzică, filme, fără licenţă, înseamnă de bună seamă o gaură în buzunarul autorului şi poate fi catalogată la păcatul opririi plăţii lucrătorilor sau la furt.
Pe de altă parte, nu orice lucru din lumea aceasta este de vânzare. Cele mai importante realităţi ale lumii sunt gratis, primite în dar de la Dumnezeu, sau nu costă nimic: viaţa, iubirea etc. A transforma viaţa într-un iarmaroc unde totul are un preţ, chiar şi viaţa sau Dumnezeu, este un păcat mare, luciferic.
Cred că ascultarea unei melodii în scop personal, fără a obţine profit bănesc din ea, nu este o infracţiune. Dacă însă vinzi, multiplici, arzi (burn) cu scop economic, da este furt calificat.
Internetul este o agoră imensă mondială, unde există miliarde de lucruri gratis, însă ele nu pot fi echivalate cu cele din magazine. Există mii de articole pe diferite teme, însă cărţile adevărate de aprofundare există în librării.
Aşadar moderaţie în toate, realism, conştiinţa muncii celuilalt şi onestitate acestea sunt cuvintele de ordine. În rest, fiecare să judece ceea ce crede.
Pr. Ioan Valentin Istrati

Printr-o viaţă curată şi plină de Dumnezeu, prin multă rugăciune, milostenie, participare la Biserică, post, smerenie, bucurie, pace, Spovedanie şi Împărtăşanie. Prin aceste, duşmanul nevăzut nu poate intra în viaţa noastră. De asemenea, există rugăciuni rostite de către preot pentru alungarea duhurilor rele şi pentru dezlegarea de blesteme sau vrăji.
Însă o viaţă curată este cea mai bună profilaxie pentru această boală spirituală infuzată de draci şi de cunoştinţele lor.
Pr. Ioan Istrati

Evlavia față de o persoană începe în popor, care simte puterea rugăciunii sale, și se confirmă în Biserică prin canonizare. Așa e și cu Părintele Arsenie Boca. Oamenii au simțit Duhul lui Dumnezeu în rugăciunea sa și se îngrămădesc în jurul său.
Acatistul se face însă de către Biserică, de către teologi, monahi și preoți învățați, care concentrează virtuțile omului cu viață sfântă și le orânduiesc doxologic. De aceea un acatist trebuie confirmat și binecuvântat de către ierarhia Bisericii, înainte de a fi dăruit oamenilor.
Așa că nu e păcat să citiți Acatistul, însă acum el este doar expresia unei devoțiuni populare, și nu are încă binecuvîntarea Bisericii.
Evlavia față de Părintele este însă una care arată viața în Duh a Bisericii, trăirea ei și rodirea ei de sfinți.
Pr. Ioan Istrati

Canonul este un tratament spiritual care constă din virtuţi şi nevoinţe duhovniceşti pentru evitarea repetării păcatelor săvârşite şi pentru creştere spirituală în viaţă.
Aşadar, duhovnicul nu poate da canon ca să nu vă mai întâlniţi, dar poate da canon să nu mai faceţi un păcat greu, de moarte, pe care puteţi să-l faceţi, spre exemplu desfânarea.
Sejurul pe la mănăstiri cred eu, i-a deschis mintea fetei că se află în păcat, sau de oarece probleme din aceată relaţie de prietenie, şi poate are nevoie de linişte o vreme, sau a hotărât prin libertatea ei absolută, că nu mai vrea această relaţie.
Duhovnicul deschide doar mintea liberă a omului să plece de la păcat şi să facă binele, nu întemniţează pe om, ci-l ajută să evadeze.
Pr. Ioan Istrati
Poate este timpul să schimbaţi ceva în atitudine, dacă nu pur şi simplu nu mai merge, şi asta e. Libertatea omului primează, mai ales în relaţii neconfirmate haric prin Cununie.

Să caute un duhovnic și să se mărturisească des. Să se roage spre a fi iertat, dar și pentru sufletul acelui copilaș care a fost avortat. Să-și asume păcatul săvârșit și să-l pună înaintea lui Dumnezeu, mai ales în taina spovedaniei.
Nu deznădăjduiți, dar nici nu mai amânați a vă schimba viața. Astfel de răni nu se vindecă de la sine, ci numai cu puterea lui Dumnezeu ce lucrează în sufletul celui ce se hotărăște să se întoarcă spre Dânsul. Curaj și nădejde multă în mila Lui!
Pr. Constantin Sturzu

Sărbătorile calendarului vechi sunt cu 13 zile mai târziu decât cel nou, atât cât a întârziat calculul matematic faţă de realitatea cosmică. Astfel, Naşterea Domnului se sărbătoreşte pe 25 decembrie pe stil nou şi 13 zile mai târziu, pe 6 ianuarie pe stil vechi.

Calendarul nu e dogmă sau revelaţie, ci metodă umană de calcul al timpului, şi deci invariabil este imperfect. Unele însă sunt cu erori mari, altele mai mici.

Astfel, calendarul iulian este atât de întârziat, încât spune că e duminică cu lună plină atunci când e cu lună nouă. Întuneric total.

Pr. Ioan Istrati