Duminica a 23-a după Rusalii (Luca 8, 26-39)

(Luca 8, 26-27) „Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte.”

Demonizatul rătăcea fără haine printr-o mare mizerie și prin mormintele morților. Era în mare suferință și ducea o viață rușinoasă. El era dovada vie a cruzimii demonilor și a necurăției lor...  Oricine ar fi victima lor și sclav al puterii lor, se transformă îndată într-un exemplu al mizeriei, lipsit de binecuvântare, de orice cuget sau trezvie. Unii se întreabă de ce sunt oamenii posedați de către diavol? Le răspund celor care vor să audă explicația, că motivele unor astfel de lucruri sunt foarte profunde. Cândva, zis-a Domnului unul dintre sfinți: judecata ta ca lumina de amiază (Psalmi 36, 6). Atât timp cât purtăm acest gând în minte poate nu vom pierde semnul. Dumnezeul tuturor oamenilor le îngăduie înadins unora să cadă în puterea lor. Nu face asta pentru a le aduce suferință, ci pentru ca ei să învețe din propria pildă cum ne tratează demonii și pentru a evita dorința de a se supune lor. Exemplul unuia învață pe mulți.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 44, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Luca 8, 28) „Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui.”

Bărbatul din Gherghesen, sau mai bine zis, legiunile de demoni ce intraseră în el, au căzut la picioarele Domnului, zicând: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!(Luca 8, 28). Observați aici amestecul de teamă, îndrăzneală și mândrie. Cuvintele pe care este făcut să le spună sunt impregnate cu o mare trufie! Este dovada de mândrie a vrășmașului care are îndrăzneala să zică: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Să fiți siguri că este Fiul lui Dumnezeu cel Preaînalt …  Vă rog din nou să luați aminte la slava lui Dumnezeu, Cel mai presus de toate. Cu o putere de netăgăduit și cu o tărie de neasemuit îl zdrobește pe diavol, doar prin puterea voii Sale.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 44, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Luca 8, 28) „Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui.”

Oare nu au știut ei demonii natura adevărată a acestui nume? Ereticii trebuie găsiți a fi vinovați, nu după învățăturile apostolilor, ci de gura demonilor. Cei din urmă spun adesea:Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Adevărul a dus la această mărturisire îndărătnică, și forțați fiind să asculte, amărăciunea lor mărturisește puterea acestei naturi. Puterea aceasta îi depășește, căci au părăsit trupurile pe care le stăpâneau de multă vreme. Atunci când recunosc natura lui Iisus, adică natura Dumnezeiască, ei își aduc cinstirea cuvenită. În același timp, Iisus mărturisește că El este Fiul prin minunile Sale, precum și prin numele Său. O, ereticilor, unde găsiți voi numele vreunei creaturi sau a altceva asemenea, în aceste cuvinte prin care demonii mărturisesc Cine este El de fapt?

(Ilarie de Poitiers, Despre Sfânta Treime 6.49, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Luca 8, 28) „Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui.”

Știm că în Evanghelia după Matei, doi demonizați L-au întâmpinat pe Iisus în ținutul Gadarenilor (Matei 8, 28). Aici Sfântul Luca îl prezintă pe un astfel de om fără de haine. Oricine și-a pierdut acoperământul naturii și al virtuții este precum cel gol. Nu cred că trebuie ocolit, ci dimpotrivă, trebuie căutat motivul pentru care Evangheliștii par să se contrazică în ceea ce privește numărul. Deși numărul lor diferă, taina se confirmă. Cel cu duh necurat într-însul reprezintă pe neamuri, pe  cei acoperiți de vicii, goi în fața greșelilor și înclinați spre a păcătui.

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 6.44, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Luca 8, 30) „Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el.”

Hristos l-a întrebat și i-a poruncit să spună care îi este numele, iar el a răspuns: Legiune (Luca 8, 30) pentru că mulţi demoni intraseră în el. Oare l-a întrebat Iisus asta pentru că n-ar fi știut și pentru că, precum noi, ar fi vrut să știe ceva ce nu știa? Nu este oare absurd să spunem sau să ne închipuim aceasta? Dumnezeu fiind, El este atotștiutor și cearcă inimile și rărunchii oamenilor (Psalmi 7, 9). El a întrebat pentru că și asta făcea parte din planul de mântuire a omului și pentru ca noi să aflăm de mulțimea mare de demoni ce împărțeau sufletul unui singur om, născând în el o nebunie groaznică și înfiorătoare. Cu adevărat, demonii se pricep să facă rău, iar după cum ne învață și Scriptura, despre bine nu au nici-o cunoștință (Ieremia, 4, 22).

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 44, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Luca 8, 33) „Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat.”

Din închisoarea sa funebră demonul a rupt

Cătușele de fier care îl legau,

Aleargă și îngenunchează înaintea lui Iisus.

Iar Domnul îl eliberează pe om

Și poruncește demonului să intre,

În turmele de porci și să se arunce de pe țărm

În adâncimile mării.

(Prudențiu, Scene din Istoria Sacră 36, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 8, 33) „Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat.”

Gadarenii stabiliseră o regulă între ei ca să nu iasă să vadă minunile Mântuitorului nostru și de aceea, El a înecat turma de porci ca să îi facă să iasă împotriva voinței lor. Legiunea, care a fost pedepsită, este simbolul lumii. Le-a poruncit demonilor să intre în porci și nu în oameni, El, despre care s-a zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni (Luca 11, 15), a pornit o luptă împotriva diavolului pe munte și împotriva legiunii, conducătorul puterii sale (cf. Mc. 5, 13). Iar când diavolii au intrat în turma de porci, s-au înecat îndată. Puterea Celui milosârd, care veghea asupra acestui om, s-a arătat prin fapta aceasta căci demonii îl imploraseră să nu îi alunge sau să-i trimită în Gheenă.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 6.26, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Luca 8, 33) „Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat.”

Omul este autorul propriilor frământări. Dacă omul nu ar trăi precum porcii, demonii nu ar fi putut niciodată să aibă putere asupra sa. Dacă a pus totuși stăpânire pe el, a fost nu pentru a-l distruge, ci pentru a-l încerca. După venirea Mântuitorului, demonii deja nu mai puteau strica binele, astfel că acum poate nu caută distrugerea tuturor oamenilor, ci doar a celor șovăitori. Un tâlhar nu îi atacă pe cei înarmați, ci pe cei fără apărare. Acela care știe că cei puternici îl vor disprețui sau cei tari îl vor distruge îi tulbură cu rele doar pe cei slabi. Dacă cineva se întreabă de ce le îngăduie Dumnezeu aceasta demonilor, îi răspund :pentru ca oamenii buni să fie încercați, iar cei răi pedepsiți, căci aceasta este o pedeapsă a păcatului. Căci așa spune Legea, pentru că Domnul trimite fierbințeli, tremur, spirite rele, orbire și alte nenorociri, ca pedeapsă pentru păcătoși (vezi și Deut. 28, 59).

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 6.48-49, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Luca 8, 34) „Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate.”

Putem desprinde o învățătură și din ceea ce li s-a întâmplat porcilor. Demonii sunt cruzi, răi, periculoși și îi rănesc pe cei care cad sub puterea lor. Întâmplarea aceasta arată vădit acest lucru, întrucât au condus turma de porci deasupra hăului și i-au înecat în ape. Hristos le-a îndeplinit cererea pentru ca noi să desprindem învățătură din ceea ce s-a întâmplat și să vedem că sunt nemiloși, niște fiare ce nu pot fi îmblânzite și cu unica intenție de a face rău celor care cad sub puterea lor. Dacă cineva dintre noi este desfrânat, necurat, iubitor de murdărie și se complace de bună voie în oroarea păcatului, Dumnezeu îngăduie ca o astfel de persoană să cadă în puterea lor și să se scufunde în abisul blestemului. Niciodată nu se va întâmpla ca cei cu dragoste pentru Hristos să le cadă pradă. Nu ni se va întâmpla nici nouă, niciodată, atât timp cât Îi urmăm pașii, evităm neglijarea faptelor bune, ne dorim lucruri care ne fac cinste și care se potrivesc vieții demne de lauda la care ne îndeamnă Hristos prin învățăturile Evangheliei.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 44, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Luca 8, 34) „Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate.

Se spune în Evanghelie căpăzitorii au fugit (Matei 8, 33). Nici filozofii, nici mai-marii sinagogii nu pot oferi vindecare oamenilor care pier. Numai singur Hristos șterge păcatele oamenilor, dacă aceștia nu refuză vindecarea. Nu vrea să îi vindece pe cei care nu doresc aceasta și îi părăsește pe cei slabi, pentru care prezența Sa este o povară, așa cum a fost cazul Gerghesenilor. Au ieșit din țara aceea, care întruchipează sinagoga, și L-au rugat să plece de la ei, căci erau înfricoșați... De ce nu îl primește Hristos pe omul vindecat, ci îl sfătuiește să se întoarcă la casa sa? Poate pentru ca să nu-l lase să se mândrească și ca să dea un exemplu necredincioșilor, deși casa aceea poate fi un han prin natura ei. Odată ce a primit vindecarea minții, Hristos i-a poruncit să părăsească mormintele (Matei 8, 28) și să se întoarcă la casa sa, la cea duhovnicească. Cel care a purtat în el un mormânt al minții devine un templu al lui Dumnezeu.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Tâlcuire la Evanghelia după Luca 6.50, 53, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)