Obednița

Slujbe

Obednița

se începe așa:

Psalmul 102

Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul, și toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.

Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul, și nu uita toate răsplătirile Lui.

Pe Cel ce curățește toate fărădelegile tale; pe Cel ce vindecă toate bolile tale.

Pe Cel ce izbăvește din stricăciune viața ta; pe Cel ce te încununează cu milăși cu îndurări.

Pe Cel ce umple de bunătăți dorirea ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale.

Cel ce face milostenie, Domnul, și judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.

Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile sale.

Îndurat și milostiv este Domnul, îndelung-Răbdător și mult-Milostiv.

Nu până în sfârșit Se va iuți, nici în veac Se va mânia.

Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,

Că după înălțimea cerului de la pământ, a întărit Domnul mila Sa spre cei ce se tem de Dânsul.

Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.

În ce chip miluiește tatăl pe fii, așa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul.

Că El a cunoscut zidirea noastră; adusu-și-a aminte că țărână suntem.

Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori.

Că duh a trecut printr-însul și nu va fi și nu-și va mai cunoaște încă locul său.

Iar mila Domnului din veac și până în veac, spre cei ce se tem de Dânsul;

Și dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc așezământul de lege al Lui

Și își aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit Scaunul Său și Împărăția Lui peste toți stăpânește.

Binecuvântați pe Domnul, toți îngerii Lui, cei puternici la vârtute, care faceți cuvântul Lui și auziți glasul cuvintelor Lui.

Binecuvântați pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceți voia Lui.

Binecuvântați pe Domnul, toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

Strana întâia: Slavă…, Strana a doua: Și acum…, Și iarăși strana întâia:

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul și toate cele din lăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Bine ești cuvântat, Doamne.

Strana a doua: Slavă…

Psalmul 145

Laudă, suflete al meu, pe Domnul.

Lăuda-voi pe Domnul în viața mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi.

Nu vă încredeți în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire.

Ieși-va duhul lor și se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor.

Fericit cel ce are ajutor pe Dumnezeul lui Iacob, nădejdea lui, în Domnul Dumnezeul lui,

Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele din ele; Cel ce păzește adevărul în veac;

Cel ce face judecată celor năpăstuiti; Cel ce dă hrană celor flămânzi.

Domnul dezleagă pe cei ferecați în obezi;

Domnul îndreapta pe cei gârboviți; Domnul înțelepțește orbii; Domnul iubește pe cei drepți;

Domnul păzeste pe cei străini; pe orfani și pe văduvă va sprijini și calea păcătosilor o va pierde.

Împărăți-va Domnul în veac, Dumnezeul Tău, Sioane, în neam și în neam.

Și acum…

Unule-Născut, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce ești fără de moarte, și ai primit pentru mântuirea noastră a Te întrupa din sfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria; Carele neschimbat Te-ai întrupat și răstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat. Unul fiind din Sfânta Treime, împreună slăvit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, mântuiește-ne pe noi.

Trebuie să se știe că în Postul Mare nu se citesc psalmii de la Obedniță, ci după rugăciunea: Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru… (de la sfârșitul Ceasului al nouălea), strana cea rânduită începe: Întru împărăția Ta, când vei veni, pomenește-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta. Și îndată Fericiți cei săraci cu duhul… După fiecare fericire se cântă stihira: Pomenește-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta, pe glasul al 8-lea, cu cântare dulce și cu glas lin și rar până după: Slavă… Și acum…

Întru împărăția Ta, când vei veni, pomenește-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.

Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este împărăția cerurilor.

Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.

Fericiți cei flămânzi și însetați de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.

Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiți făcătorii de pace, că aceia fii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că acelora este împărăția cerurilor.

Fericiți veți fi când vă vor ocărâ și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind pentru Mine.

Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri

Și de este Post, amânduoă stranele împreună cântă cu umilnță: Pomenește-ne pe noi, Doamne… în trei stări, cu 3 meatnii mari.

Iar de nu este Post, se citește degrab așa:

Slavă… Și acum…

Pomenește-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.

Pomenește-ne pe noi, Stăpâne, când vei veni întru împărăția Ta.

Pomenește-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împărăția Ta.

Ceata îngerească Te laudă pe Tine și zice: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de slava Ta.

Stih: Apropiați-vă către Dânsul și vă veți lumina, și fețele voastre nu se vor rușina.

Ceata îngerească Te laudă pe Tine și zice: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de slava Ta.

Slavă…

Ceata sfinților îngeri și a arhanghelilor, cu toate cereștile puteri, Te laudă pe Tine și zice: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de slava Ta.

Și acum… Cred într-unul Dumnezeu… (caută la Miezonoptica din toate zilele)

Slăbește, lasă, iartă, Dumnezeule, greșealele nostre, cele de voie și cele fărăde voie, cele cu lucrul și cu cuvântul, cele cu știință și cu neștiință, cele din noapte și din zi, cele cu mintea și cu gândul, toate le iartă nouă, ca un bun și de oameni iubitor.

Tatăl nostru… Apoi condacele, după obicei, ce sunt după zilele săptămânii și al sfântului al căruia este hramul. Iar de este hramul Domnului Hristos, se zice mai înainte condacul hramului, apoi al zilei și al sfântului, a căruia sete ziua, dacă are.

Slavă…

Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu:

Ceea ce ești folositoare creștinilor, neînfruntată milocitoare către Făcătorul, neschimbată, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoșilor, ci apucă înainte, ca o bună, spre ajutorul nostru, care cu credință strigăm către tine: Grăbește spre rugăciune și sârguiește spre îmblânzire, apărând pururea, Născătoare de Dumnezeu, pe cei ce te cinstesc pe tine.
Iar de va fi hramul Născătoarei de dumnezeu, se sfârșește așa: Și acum…, al hramului.
 

Acatistele lunii Aprilie

Calendar ortodox
19 Aprilie

(Denia Acatistului Bunei Vestiri)