Vitejii de la Zografu cavaleri ai Adevărului sunt,

Care pe ei s-au jertfit pentru ortodoxa credinţă.

Ei pe mândri i-au umilit, pe neruşinaţii latini,

Înălțându-se la Dumnezeiasca împărăţie cu sufletul.

Flăcările turnului se înălţau la cer,

Din al lor mijloc se înălţau cântările de laudă

Ale monahilor.

La această cutremurată minune întregul cer şi îngerii

Au privit,

Pe când asasinii viermuiau sub ziduri.

Egumenul sfânt Toma, ca un adevărat tată,

Pe fiii lui duhovniceşti îi îmbărbăta.

El cu dânșii

Psalmii lui David început-a să cânte:

„Cela ce pre Domnul slăveşte, de moarte nu se teme,

Iar cel care moare pentru Dumnezeu, nu va pieri”.

Iată se aduce jertfa, iar altarul jertfei rămâne:

Trupurile se ard, iar sufletele se înalţă sus.

Prin astă jertfă a Mănăstirii Zografu slavă sporeşte,

Cu adevărată mărire, până în veac.

Sfântul Mare Mucenic şi Biruitor Gheorghie

Pe ai săi iubiţi cavaleri îi încunună,

Iar Maica lui Dumnezeu îi cinsteşte

Pe noii cereşti cetăţeni.

Se bucură Biserica întru aceşti cavaleri ai dreptăţii

Ei sunt copiii ei, ramurile ei de rod.