Canon de rugăciune către Maica Domnului, miercuri seara, glasul al 4-lea

Canoane

Canon de rugăciune către Maica Domnului, miercuri seara, glasul al 4-lea

Cântarea 1.

Irmos:

Nu este asemenea Ţie, Preaslăvite Doamne, pentru că ai izbăvit cu mână tare pe poporul pe care l-ai câştigat, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Chiar şi cu adevărat ai născut pe Dumnezeu şi Domnul şi Născătoare de Dumnezeu, tu Singură, cu adevărat şi chiar te-ai numit, Curată; pentru aceasta cu credinţă te cinstim şi după datorie te slăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine Cămară a Întrupării lui Dumnezeu, Curată, fără de prihană şi Cuvântătoare cunoscându-te arătat, te rog să mă izbăveşti de patimile trupului şi ale sufletului şi de ispite şi de înconjurări.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca Ceea ce eşti Scară a venirii către noi a Atotţiitorului, prin care Dumnezeu S-a pogorât pe pământ, din patimile cele pământeşti ale trupului la cer înalţă-mă şi către Dumnezeu povăţuieşte-mă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce te-ai făcut Maică a Luminii, luminează-mă cu lumina solirilor tale, pe mine cel ce dorm ca într-o noapte şi povăţuieşte-mă, cu milostivirea ta, către Lumina Cea Neînserată şi către viaţă veşnică.

 

Cântarea a 3-a.

Irmos:

Pentru că Biserica cea stearpă din păgâni a născut şi adunarea cea multă întru fii a slăbit, Minunatului Dumnezeului nostru să-I strigăm: Sfânt eşti Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Te-ai arătat Fântână care de-a pururea izvorăşti mângâieri celor necăjiţi; pentru aceasta şi mie, Stăpână, curgerea apelor tale celor curgătoare izvorăşte-mi şi-mi stinge cuptorul patimilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe mine cel rănit de gânduri necuvioase, tămăduieşte-mă Ceea ce ai vindecat rana cea cumplită a firii noastre; că pe Ziditorul şi Domnul acesteia L-ai născut.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viscolindu-mă în noianul greşelilor mele celor multe şi al patimilor şi al ispitelor, cu multă nerăbdare la Limanul sprijinirii tale povăţuieşte-mă, cea cu totul fără de prihană.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe tine, Ceea ce eşti mai Desfătată decât Cerul şi mai Înaltă decât pământul, eu cel căzut şi strâmtorat cu năvălirile asupră-mi ale vrăjmaşilor, te rog ca întru necaz să mă desfătezi, Stăpână.

 

Cântarea a 4-a.

Irmos:

Acesta este Dumnezeul nostru, Cel Ce din Fecioară S-a Întrupat şi firea omenească a îndumnezeit-o, pe Care lăudându-L, strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, Ceea ce ai născut pe Vindecătorul şi Mântuitorul şi Dezlegătorul necazurilor, slobozeşte-mă de toate greutăţile şi de veselie negrăită umple inima mea, ca de-a pururea să te fericesc pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, Pom cu frumoase roade şi Sad cu bună umbră, te numim noi credincioşii, ca Ceea ce ai odrăslit pe Rodul Cel Frumos cu podoaba şi Mântuitor al nemuririi, pe Care roagă-L pentru cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, nouă şi preaslăvită unire şi amestecare! Cu fecioria pe naştere a unit-o Dumnezeul Cel Ce S-a născut şi pe Ceea ce L-a născut în chip de Negrăit, iarăşi Curată şi Nestricată a lăsat-o, ca şi mai înainte de naştere.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cel Ce este Înfricoşat şi Neapropiat Oştilor celor de sus, Apropiat celor de jos S-a arătat, din Fecioară fără de bărbat; pe care cu dreaptă credinţă Născătoare de Dumnezeu o numim, Ceea ce cu numirea cea potrivită Naşterii s-a îmbogăţit.

 

Cântarea a 5-a.

Irmos:

De noapte mânecând, toţi fără de tăcere Te rugăm pe Tine, Lumina Cea Neapropiată, Dumnezeul Cel Îndurat; pacea Ta, Hristoase, dăruieşte-o nouă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Rai al vieţii, de moartea păcatului şi de patimi de multe feluri izbăveşte pe robii tăi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Alabastru Gândit al Mirului Celui Deşertat din cer pe pământ, tu eşti Curată; fă-mă acum şi pe mine bine mirositor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe omul cel ce a curs întru stricăciune, iarăşi l-ai întors prin Dumnezeiască Naşterea ta, Fecioară, şi nemuririi celei mai dinainte l-ai învrednicit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ca Ceea ce eşti mai Înaltă decât Heruvimii şi Serafimii, Născătoare de Dumnezeu, cea cu totul Neîntinată, străluceşte sufletul meu cu Lumina ta cea Dumnezeiască.

 

Cântarea a 6-a.

Irmos:

Precum pe Iona Proorocul l-ai izbăvit din chit, Hristoase Dumnezeule şi pe mine dintru adâncul greşelilor scoate-mă şi mă miluieşte, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Miluieşte-mă, ca o Milostivă, pe mine cel necurat, ca Ceea ce eşti mai Curată decât strălucirile soarelui şi Neîntinată şi de Lumina ta cea Dumnezeiască umple inima mea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Oprit-ai acum stricăciunea ce păştea firea, prin Adevărata Nestricăciune; opreşte, Preacurată, pâraiele patimilor mele şi curgerile cugetului celui trupesc.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Te laud pe tine, Ceea ce ai născut pe Dumnezeul Cel Prealăudat şi te rog cu dorire: de înfricoşata judecată şi de veşnica osândă, Născătoare de Dumnezeu, izbăveşte-mă şi mă miluieşte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe tine Singură te-am cunoscut, Preacurată, mai Cinstită decât Heruvimii, ca Ceea ce ai născut pe Cel Ce i-a făcut pe dânşii dintru nefiinţă; pe Carele roagă-L să ne miluiască pe noi cei ce te lăudăm pe tine.

 

Cântarea a 7-a.

Irmos:

De Aşezământul Tău aducându-Ţi aminte, Hristoase Dumnezeule, pe tineri i-ai izbăvit din foc prin pogorârea îngerului, Cel Singur cu adevărat Preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Dumnezeiască Fântână a milostivirii şi a bunătăţii, izvorăşte-mi şi mie, cu îndestulare, bogăţia milostivirilor tale şi spălându-mi întinăciunea greşelilor mele, stinge-mi înfocarea trupului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Duhovniceasca bogăţie, cea dată mie de la Dumnezeu, mai înainte vieţuind în desfrânare, toată am cheltuit-o prin dulceţile trupului. Ci, precum pe desfrânat, cu rugăciunile tale, Fecioară, îndreptează-mă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cetele îngerilor, cetele mucenicilor şi ale Apostolilor Tăi, Cuvinte, roagă totdeauna multă milostivirea Ta, Iubitorule de oameni, ca pe toţi să-i miluieşti, ca un Milostiv, pentru Născătoarea de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Născătoare de Dumnezeu, Nădejdea şi Singura mea Scăpare, izbăveşte-mă de stăpânirea dulceţilor şi a patimilor care mă tiranizează, dându-mi mie dezlegare datoriilor cu rugăciunile tale.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cel Ce a întins cerul...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În pântecele tău Sălăşluindu-Se Cel Preaînalt, te-a arătat pe tine, Fecioară, mai Desfătată decât cerurile şi Părtinitoare Nebiruită a celor ce strigă: toate lucrurile Domnului, lăudaţi pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Supunându-mă dobitoceşte patimilor, întru adâncul pierzării m-am pogorât şi ardere a văpăii pe mine m-am făcut; ci tu, Maică a lui Dumnezeu, căutând spre mine miluieşte-mă şi mă izbăveşte.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Trecând prin nestatornicia vieţii, am căzut în gândurile cele tâlhăreşti şi rănindu-mă m-am umplut de miros greu; Doctorule al celor bolnavi, dă-mi mâna, pentru rugăciunile Maicii Tale celei fără de stricăciune.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tămăduieşte sufletul meu cel ce boleşte şi luminează mintea mea cea întunecată, iar în vremea cea viitoare, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, de nesuferitele munci cele veşnice izbăveşte-mă.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Cel Ce a întins cerul ca o piele şi a întărit pământul pe întemeierea sa, preoţii Domnului şi robii Domnului, lăudaţi-L pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a.

Irmos:

Pe Naşterea ta cea fără de sămânţă, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, pe Hristos Dumnezeul nostru, cu cântări fără tăcere Îl mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Suspină, ticăloase suflete, căzând la Maica lui Dumnezeu; mâhneşte-te, chipuri de pocăinţă arată; acum lângă uşă este ziua, Judecătorul fără de milostivire şade, dând fiecăruia cele vrednice de cele lucrate, precum este scris.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Marie, Doamna tuturor, pe mine cel robit de toate felurile de păcate, slobozeşte-mă, că tu, Fecioară, ai născut mai presus de cuvânt pe Slobozitorul sufletelor noastre, Care este Bunătatea Cea firească.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nu am fapte bune, am întinat veşmântul pe care l-am luat prin îmbrăcămintea Dumnezeiescului Botez şi umblu întru întunericul necunoştinţei; pentru rugăciunile Aceleia ce Te-a născut pe Tine, Doamne, îndreptează-mă pe mine cel deznădăjduit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cel Iubitor de bine, Născătoare de Dumnezeu, cea Iubitoare de bine, mă rog, degrab mă slobozeşte de prietenia cea vicleană către trup şi mă fă rob al Dumnezeieştii voi, pe mine cel ce pier cu lenevirea.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea.

Ceea ce eşti Părtinitoarea Nebiruită a celor necăjiţi şi gata Solitoare a celor ce nădăjduiesc spre tine, miluieşte-mă de sminteli şi să nu mă treci cu vederea pe mine cel ce cumplit mă primejduiesc.

Canoanele lunii Aprilie

Calendar ortodox
20 Aprilie

(Pomenirea morților)