Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Paisie cel Mare

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Paisie cel Mare

Troparul Sfântului Cuvios Paisie cel Mare, glasul al 3-lea

Îngerul cel în trup, cununa călugărilor, omul cel fără de trup, locuitorul cerurilor, dumnezeiescul Paisie se bucură prăznuind împreună cu noi pomenirea sa, dând dumnezeiesc dar celor ce se ostenesc pentru el; pentru aceasta cu multă osârdie să-l slăvim.

 

Cântarea 1

Glasul al 2-lea

Adânc a aşternut...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mie celui ce mă apuc acum ca să cânt dumnezeiasca ta prăznuire, stând tu lumina înaintea Treimii, de unde auzind dumnezeieştile cântări ale serafimilor, ca nişte lumini de foc, dă-mi împărtăşire de acelea ca să-ţi împletesc cuvenită cântare, fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dătătorul a toate, prin dumnezeiască cunoştinţă mai înainte înţelegând bunătăţile ce aveai să săvârşeşti în chip mai presus de fire, Sfinte Paisie cel Mare, încă prunc fiind tu, arătându-ţi-se, de fraţii tăi mai înainte te-a deosebit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îmblânzeşte părinte, pe Hristos, pentru mine, pe Care din pruncie nu am încetat ticălosul a-L amărî cu faptele mele cele de ruşine; căci ai multă în drăzneală către El, pe Care tu dimpotrivă L-ai veselit din pruncie prin a ta nevoinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Venit-a la tine, Curată Arhanghelul, aducându-ţi bucuria, luminat îmbrăcat şi săltând; întâmpinând însă strălucirile tale, din asemănarea strălucirilor a strălucit şi mai mult deci strălucea.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Înflorit-a pustiul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înger ceresc s-a arătat maicii tale, mai înainte vestindu-i bună sporirea ta cea din pruncie, precum Samuil a proorocit împăratului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suitu-te-ai, părinte, pe scara cea cugetătoare ce ţi-ai aşezat, care vieţuind tu în bunătate, încă te aducea la cele cereşti, unde împreună petreceai cu îngerii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înţelepţeşte-mă pe mine, sfinte, întru voinţele dumnezeieşti ca să nu greşesc în acelea, precum şi pe tine mai înainte însuşi Ieremia te-a înţelepţit în proorociile sale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu grai de smerită grăire către mai-marele voievod ai înălţat smerită firea oamenilor, Preacurată; pentru aceasta şi noi te înălţăm cu cântările.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te-ai dat pe sine peste măsură la nevoinţe, de Dumnezeu cugetătorule, încât însuşi Domnul S-a pogorât adeseori la tine şi arătându-ţi-se ţi-a vorbit aievea; pentru aceasta prin tine mulţi se vor mântui.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum dumnezeiescul apostol Ioan, deosebit din cei doisprezece a fost numit cel iubit de Ziditorul, tot aşa şi Sfântul Paisie a fost numit de El, mai presus de toţi sihaștri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca cel ce ai câştigat prin ostenelile tale, părinte, covârşitoarea dragoste cea de la Împăratul tuturor, roagă-te să o dobândesc şi eu pe aceasta, ca să te propovăduiesc pe tine, că mult poţi la Stăpânul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sfinţeşte-mă pe mine cel peste măsură de întinat, care vieţuiesc în necurăţie şi fac lucruri de ruşine, Preasfântă, ca să mă sfinţesc eu păcătosul prin tine şi cu buze curate să cânt sfinţenia ta.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Mijlocitor lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nicidecum nu te-a amăgit pe tine, înţelepte, înşelăciunea vicleanului vrăjmaş, căci pe bogatul trimis de el ca să-ţi aducă aur l-ai izgonit împreună cu el, împroşcând pe demonul cel lacom.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nedumerit foarte era vrăjmaşul cel cumplit, văzând că toate cursele sale cele împotriva ta, se sfărâmau de tine ca pânza păianjenului şi striga cu glas: O, ce putere! Ce voi face cu tine, Paisie?

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind foarte dăruit cu putere asupra vrăjmaşului, preaputernice, izbăveşte-mă pe mine de cel care mă împinge cu totul în prăpastie şi câte puţin se sileşte să-mi omoare sufletul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din pricina mulţimii de greşeli m-am apropiat de moarte, Preacurată şi afară de tine neştiind a afla alt ajutor, te rog pe tine Singură, apucă mai înainte şi mă mântuieşte.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Întru adâncul greşelilor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, de câtă cinste te-ai învrednicit, Sfinte Părinte Paisie, încă în trup fiind, spre cereasca înconjurare suindu-te, ca să vezi frumuseţile raiului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbuibându-mi adeseori pântecele, sfinte, m-am făcut eu ticălosul jertfă duhului josniciei; dar tu, preaalesule pustnic, ca alt Daniil izbăveşte-mă de acela.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucita ta înfrânare de la mâncare, nici un om n-a săvârşit-o, înţelepte; căci în postire nedomolită zeci de săptămâni ai trăit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu adevărat de trei ori fericit este neamul nostru, Preacurată, fiindcă este îmbogăţit avându-te pe tine Mijlocitoare către Hristos, Fiul tău şi Ziditorul, măcar de şi greşim.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Câştigat-ai nevoinţa şi petrecerea înfrânării, tu, Cuvioase Părinte Paisie, făcătorule de minuni; pentru aceea roagă-te pentru noi, cei ce săvârşim cu credinţă sfântă pomenirea ta.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Porunca cea potrivnică...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Câştigat-ai de la Stăpânul tău, pentru nevoinţele tale, părinte, a fi ascultat degrab în orice a-i cere, precum ţi-a făgăduit când a venit la tine şi te-ai învrednicit de harul cel mare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râvnind lui Pavel, preafericite, mai mult ai ales a te lipsi de plata ostenelilor tale, numai dacă alesul călugăr ar scăpa de pierzarea iudeilor, iar acela izbăvindu-se cu adevărat, laudă pe Domnul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Răpit-ai vremelniceşte, din întunecimile iadului sufletul cel nesupus, Părinte Paisie şi l-ai pus la odihnă, îmblânzind pe Hristos; pe Care roagă-L să ne mântuiască şi pe noi de osândă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bună între femei pe tine te numeşte cântarea şi iarăşi: Frumoasă între tinere, Pruncă a lui Dumnezeu şi Mireasă Nenuntită între fecioare, Curată, căci nu este deopotrivă cumpănă frumuseţii tale şi Harului.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Cuptorul oarecând...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-ţi-S-a ţie Hristos în chip de doi îngeri, cerând de la tine să-I faci găzduire; iar tu L-ai primit pe El cu osârdie ca Avraam cel de demult, fericite şi spălându-I picioarele, ai băut apa cu care L-ai spălat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De mult har te-ai învrednicit, înţelepte, căci neîmplinind ucenicul tău poruncile tale, la porunca ta au înviat moaştele sfântului care i-a poruncit aceluia: săvârşeşte, fiule, cuvintele folositorului tău.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Adu-ne la viaţă, preasfinţite, pe noi cei omorâţi prin înşelăciune; ridică-ne pe noi cei căzuţi întru tot felul de călcări de poruncă; şi ne curăţeşte pe noi cei întru totul întinaţi de dulceţile vieţii, prin îndrăzneala cea de negrăit pe care o ai către Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară Maria, făptura este datoare a-ţi mărturisi prea multele haruri, căci Cel pe Care L-ai născut, Dătător de lumină fiind numit şi milostivindu-Se spre ea, care dintru neştiinţă era întunecată, ca un Ziditor cu adevărat, o a făcut să strălucească cu lumina.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Fiul Părintelui celui fără...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te-ai înălţat, Cuvioase Paisie, acolo unde se află cetele îngerilor, scaunele cele dintâi ale proorocilor, cununile mucenicilor, scaunele dumnezeieştilor apostoli şi strălucitele praznice ale sihaștrilor, cu care împreună cântă Atotţiitorului cântarea cea întreit sfântă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, lumină mai presus de fire! O, flori prea mirositoare! O, roduri dulce hrănitoare! O, glas prea veselitor! O, frumuseţe mai presus de ceruri! Întru care te desfătezi, Sfinte Părinte Paisie, în chip de negrăit, unindu-te cu Treimea, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Contenit-a dorirea ta, cel prea mare între cuvioşi, câştigând după poftă culmea dorinţelor şi umplându-te în cele cereşti de strălucirea cea dumnezeiască; ci pomeneşte-ne şi pe noi cei ce cu credinţă te pomenim pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ai încăput în tine Fecioară, pe Cel Singur Bun al bunurilor, născând în chip de negrăit pe Cel mai presus de fire, Care pogorându-Se S-a arătat peste fire şi Om, Dumnezeu fiind, în amândouă firile şi lucrările şi voinţele.

 

SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul cel împreună...

Adunându-ne te lăudăm pe tine, Cuvioase Părinte Paisie, cel ce te-ai suit la cer ca într-un car; căci prin îndoitele tale osteneli, ca şi cu nişte roţi te-ai întraripat cu dragostea cea către Hristos; iar prin dragostea cea către aproapele, te-ai înălţat la ceruri, rugându-te pururea pentru noi Domnului, de Dumnezeu fericite.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul cel împreună...

Preasfântă Fecioară, miluieşte-ne pe noi, cei ce năzuim cu credinţă la milostivirea ta şi cerem ajutorul tău cel fierbinte, căci poţi cu adevărat să izbăveşti pe toţi, ca Una ce ai fost Maică a lui Dumnezeu Celui Preaînalt; cu rugăciunile tale cele de Maică pururea fii folositoare nouă, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu har dăruită.

Canoanele lunii Aprilie

Calendar ortodox
18 Aprilie