Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Dometie Persul

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Dometie Persul

Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Dometie Persul, glasul al 4-lea:

Cu pustnicia mai înainte pedepsindu-te în munte, taberele vrăjmaşilor cele netrupeşti cu arma Crucii le-ai pierdut, întru tot fericite şi iarăşi spre chinuire bărbăteşte te-ai întrarmat, ucigând pe Copronim cu sabia credinţei. Iar pentru acestea ai fost încununat de Dumnezeu, Cuvioase Mucenice Dometie, pururea mărite.

 

Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purcezând către Dumnezeu şi strălucit fiind cu darul cel mucenicesc, roagă pe Hristos să trimită rază purtătoare de lumină peste cei ce te laudă pe tine cu credinţă, de Dumnezeu fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rupând lanţurile înşelăciunii, cu adevărat ai alergat la Hristos, părăsind cu cuget curat, jertfele persane şi scăpând de necredinţa vrăjitorilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu înţelepciune socotind că soarele, fiind zidit nu este dumnezeu, ci una din cele văzute, ai fost povăţuit de gândul cel înţelept către Dumnezeul Cel Nevăzut.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, întru tot Sfântă Fecioară, care ai născut pe Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce S-a făcut ca şi noi pentru noi, credincioşii te propovăduim Curată Maică lui Dumnezeu şi te fericim.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este Sfânt precum Tu...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-te cu credinţa cea adevărată, te-ai arătat ca un stâlp neclintit şi nemutat, nelăsându-te înşelat nici de cuvintele fermecătoare, nici de ştiinţa vrăjitorilor persani.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fugind de veninul cel pierzător de suflet de a sluji făpturii şi a cinsti soarele, cu dragostea dreptei credinţe ai căutat pe Dumnezeu Cel Adevărat şi Ziditorul tuturor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împărtăşindu-te de apele cele Dumnezeieşti ale naşterii de a doua, te-ai luminat la suflet şi cu adevărat te-ai făcut fiu al lui Dumnezeu cu darul şi moştenitor desfătărilor celor Dumnezeieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înţelepciunea şi-a zidit Casă Dumnezeiască, sălăşluindu-Se mai presus de minte şi de cuvânt, în pântecele tău, Curat şi Cinstit, fiind curăţit cu duhul, Preacurată.

Irmosul:

Nu este Sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Hristos este Puterea mea...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântător căutând ai cunoscut, mărite, pe Cel din Fire Necunoscut. Şi aflându-L pe Dânsul, L-ai iubit şi cu bucurie Te-ai închinat Slavei Lui.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dor fierbinte ai alergat la ceata cea cu totul înţeleaptă a călugărilor celor sfinţi şi de râvna faptei celei bune aprinzându-te, ai vieţuit curat în postiri şi în rugăciuni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dorul tău cel cugetător de Dumnezeu a dezlegat cu înlesnire legăturile firii şi cu luminarea cea dătătoare de rouă a Duhului Sfânt, a stins cuptorul patimilor, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Puterea mea este Dumnezeul şi Domnul, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Cuvântul Cel Dumnezeiesc, Care S-a Întrupat din pântecele tău cel Neîntinat şi ne-a dăruit nouă viaţă.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Cu Dumnezeiască strălucirea Ta...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind încuviinţat în înţelegere îngerească, ai ales mai degrabă vecuirea celor nevăzute decât toate cele văzute, strălucind cu lumina curăţiei, fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndulcindu-te de Dumnezeiasca bunătate, ai iubit liniştea şi depărtarea, păzind aşezarea minţii netulburată, Părinte Dometie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cât este de mare cu adevărat şi de minunată cugetarea cea întru tot înţeleaptă a primenirii tale spre bine. Că s-a lucrat de schimbarea mâinii Celui Preaînalt şi a Darului Celui Dumnezeiesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ai rămas, Fecioară, Nestricată şi pe cele ale maicilor le arăţi, Preacurată Stăpână. Căci ai împreunat naşterea cu fecioria şi porţi deosebirile amândurora.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieţii văzând-o...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai suferit din partea neprietenului şi a vrăjmaşului încercări care veneau ca ploaia; şi în alte chipuri fiind ispitit şi luptând cu zavistia, preafericite, te-ai arătat biruitor, vrednicule de minune.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecerea ta a fost Dumnezeiască, viaţă de Dumnezeu văzătoare şi purtătoare de lumină. Că, părăsind cele frumoase ale lumii, ai câştigat Podoaba cea Dumnezeiască şi Frumuseţea, de Dumnezeu cugetătorule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind înarmat cu Puterea cea Dumnezeiască şi având Darul Cel de sus împreună lucrând cu tine, te-ai învrednicit, pururea pomenite, a săvârşi semne şi minuni mai presus de fire, vrednicule de minune.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Făcutu-te-ai Locaş Luminii şi Cămară cu cuviinţă Dumnezeiască a Mirelui, prin Întruparea cea mai presus de minte a Făcătorului tuturor. Că tu Singură, Fecioară, ai fost Locaş vrednic de Dumnezeu.

Irmosul:

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

 

CONDAC, glasul al 6-lea. Podobie: Plinind rânduiala cea...

Biruind cugetările cele stricăcioase şi care trag către cele pământeşti, te-ai arătat mare îndreptător călugărilor, Preacuvioase Mucenice Dometie, neînfricoşându-te de mânia împăratului celui ce nu voia să cinstească chipul lui Hristos. Pentru aceasta, te-ai şi săvârşit, cântând cântarea: Dumnezeu este cu mine şi nimeni împotriva mea.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Dătător de rouă...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Odihnitu-s-a peste tine, părinte prealuminat, Darul Duhului şi lucrări preamărite a arătat ţie, care grăiai şi cu credinţă cântai: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu minte vitează ai săvârşit alergarea pustniciei şi la sfârşitul nevoinţelor, mucenic te-ai făcut cu adevărat, cântând lui Hristos: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiii tăi cei născuţi prin Dum­nezeiescul dar s-au nevoit împreună cu tine ca şi cu un părinte; şi răbdând în peşteră, au pătimit împreună cu tine, cu un glas cântând lui Hristos: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Câştigându-te pe tine Liman de mântuire, ne mântuim de tulburări; şi având nădejdea în tine, ca pe o Ancoră a sufletelor, grăim către Hristos: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie cuvioşilor...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De dragostea Făcătorului rănit fiind, părinte, ai lepădat toată dragostea făpturilor, fiind călăuzit în chip lămurit de Duhul lui Dumnezeu, pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scuturând grijile cele pământeşti cu nădejdile cele cereşti, te-ai îmbogăţit, părinte cuvioase, de fericirea cea în Hristos, de care acum te împărtăşeşti întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Primind Razele cele Dătătoare de Lumină ale Sfântului şi Dumnezeiescului Duh, Preaînţelepte Părinte Dometie, L-ai văzut cu vederea ochilor pe Acesta, învăţându-te în chip înfricoşător Tainele cele Dumnezeieşti, fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Vioara cea de Dumnezeu Glăsuitoare a strămoşului tău, mai înainte te-a închipuit pe tine, Curată, Chivot Sfânt, purtând pe Dumnezeu, Cel Ce S-a îmbrăcat în trup. Pe Acela Îl preamălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul în toţi vecii.

Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o, că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea Ta. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucindu-te cu lumina cea nematerialnică, te-ai făcut după vrednicie luminos cu chipul, purtătorule de lumină, agonisindu-ţi viaţă fără prihană şi sfântă, părinte. Şi acum stai înaintea Stăpânului şi Dumnezeu, rugându-te pentru turma ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Dometie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luptele tale cele pustniceşti împreună cu luptele cele muceniceşti după vrednicie au fost încununate şi îndoit ai luat darul vitejiilor şi ai aflat desfătarea bunătăţilor celor veşnice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărindu-te cu putere şi cu Dar Dumnezeiesc, te-ai arătat tuturor prealuminat învăţător al dreptei credinţe, fiind înfrumuseţat cu minunile şi întărind şi vindecând pe toţi cei ce cu credinţă se apropie de tine, de Dumnezeu fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru tine s-au lucrat Tainele cele mai presus de om şi mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că te-ai făcut Născătoare de Dumnezeu, purtând în braţe şi hrănind pe Cel Lăudat cu cântări, de Oştile cele cereşti.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta Oştile îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat, pe Care slăvindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te fericim.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Dorit-ai de Frumuseţea lui Hristos şi prin pustnicie ai omorât patimile şi cu tărie pătimind, ai făcut să înceteze înşelăciunea, Mărite Mucenice Dometie, împreună vorbitorule cu îngerii. Pentru aceasta, izvorăşti şi râuri de vindecări, pentru cei ce cu credinţă săvârşesc Dumnezeiască pomenirea ta, mucenice, vrednicule de minune.

 

SEDELNA Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

În Muntele Taborului schimbându-Te la Faţă, Raza Slavei Tale Celei Dumnezeieşti, Cuvinte al lui Dumnezeu, ai arătat ucenicilor Tăi, atât cât ei puteau vedea. Cu aceia împreună să ne luminăm şi noi, cei ce Te cântăm pe Tine, Unule Neschimbate, Iisuse Atotputernice. Pentru aceasta, cu credinţă grăim Ţie: Slavă Împărăţiei Tale, Hristoase.

Canoanele lunii Aprilie

Calendar ortodox
20 Aprilie

(Pomenirea morților)