Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul

Troparul Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul, glasul 1:

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Chiriac. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Cântare să înălţăm, popoare, Minunatului Dumnezeului nostru, Celui Ce a izbăvit din robie pe Israel, cântare de biruinţă cântându-I şi grăind: să cântăm Ţie Unuia, Stăpânului!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să laud după vrednicie pe Cuviosul Chiriac, laudă de Dumnezeiască cunoştinţă şi de daruri dă-mi mie, Hristoase, prin rugăciunile lui. Că Tu eşti Comoara învăţăturilor celor înţelepte şi mai presus de cuvânt.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primindu-mă cu voie bună pe mine, care aduc ţie acum laudă, Fericite Chiriac, roagă-te lui Hristos să mă împărtăşesc de Dumnezeiasca Rază de Lumină şi să câştig mântuirea cea adevărată.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruit-ai pe stăpânii întunericului, părinte, întărindu-te cu puterea cea tare a Stăpânului, Preafericite Chiriac! Şi mergând după urmele Lui, ai ajuns la odihna cea de sus.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătat-ai pe pământ râvnă asemenea cu îngerii şi tot cugetul trupului l-ai supus Duhului Celui Purtător de viaţă. Pentru aceasta acum dănţuieşti împreună cu ei în ceruri, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Chiriac.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Scară Înţelegătoare te-ai arătat, care a văzut-o Iacob, alesul lui Dumnezeu, prin care în chip de negrăit S-a pogorât Cel fără de trup, ca să Se Întrupeze Neschimbat mai presus de cuvânt din tine, Născătoare de Dumnezeu.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt ca Domnul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neîncetat ai săvârşit călătoria vieţii. Căci din pruncie ai iubit pe Ziditorul tău, cuvioase, de Care fiindu-ţi sete Îl căutai, asemănându-te alergării cerbului către izvoarele apelor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind tu, Dumnezeiescule, poruncile lui Hristos cele de viaţă, care erau scrise pe lespezile inimii tale cu degetul Duhului, cu fapta le-ai păzit pe ele ca o carte însufleţită.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu postirile ai biruit poftele pântecelui cele lacome, cuvioase şi omorând dezmierdarea cea trupească, ai trăit cu curăţie în toată viaţa, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curăţindu-ţi cugetul şi trupul şi duhul, de trei ori fericite, cu veselie te-ai făcut pe tine locaş înţelept al Treimii şi te-ai arătat vas Luminii Celei în Trei Sori.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară ai născut, Neispitită de nuntă şi Fecioară ai rămas, Maică Nenuntită. Născătoare de Dumnezeu, Marie, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne mântuim noi.

Irmosul:

Nu este sfânt ca Domnul şi nu este drept ca Dumnezeul nostru, pe Care Îl laudă toată făptura; şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu eşti şi Puterea mea; Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea. Cel Ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti şi ai cercetat sărăcia noastră. Pentru aceasta, cu proorocul Avacum grăiesc către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înspăimântatu-s-a soarele de răbdarea şi de tăria ta, cuvioase, mulţi ani a te vedea nicidecum ziua gustând mâncare; ca unul ce prin privegheri neîncetate cu bună tărie cântai: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetând cu pricepere la Legile Testamentului Nou şi ale celui Vechi, înţelepte, ai cules tot chipul bunătăţii al sfinţilor bărbaţi, râvnind obiceiul înţeleptei albine, fericite şi făcându-te vas de alegere, cântai: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bogăţie de desfătare, lauda şi veselia cuvioşilor eşti, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceea, dorind de Tine Sfântul Chiriac, toate cele veselitoare ale lumii le-a socotit ca nişte gunoaie. Drept aceea şi în pustiuri neumblate cu dragoste se desfăta întru frumuseţea Ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ştim că odinioară a îndulcit proorocul apele Marei; iar tu, Sfinte Chiriac, prefăcând mâncarea buruienii celei amare a Schiliei spre gustare dulce, ai arătat de faţă îndrăzneală către Domnul, Care cu adevărat măreşte cu Putere Dumnezeiască pe robii Săi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ucenice şi următorule al Stăpânului Hristos, ca unul ce de la Dânsul ai primit darul de a tămădui şi a goni bolile, de a depărta şi a goni cetele demonilor, cu semnul Dumnezeieştii Cruci şi cu îndurare, prin rugăciune, ai tămăduit pe fiul slugii tale cel lovit de boală.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu eşti Lauda credincioşilor, Ceea ce eşti fără de mire. Tu eşti Părtinitoarea, Scăparea creştinilor, Zid şi Liman. Căci aduci către Fiul tău rugăciuni şi mântuieşti din primejdii pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te cunosc pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa, Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul! Ci, mă întoarce şi Te rog, îndreptează căile mele la lumina poruncilor Tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind de la Hristos darul Duhului Cel Nebiruit, ai surpat cu totul pe stăpânitorii lumii cei cumpliţi. Şi patimile cele sufleteşti biruindu-le, Sfinte Chiriac, te-ai încununat cu cununa nepătimirii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu tărie răbdând ostenelile sihăstriei, te-ai arătat viteaz, rămânând statornic până la adânci bătrâneţi, cuvioase, cu multă bucurie petrecând în pustiu, ca în nişte cămări din curţile împărăteşti.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Privegheri de toată noaptea săvârşind, fericite şi fără de înălţare călătorindu-te către Dumnezeu, prin rugăciune vorbeai cu mintea cea fără de materie şi primeai raze luminoase, Sfinte Chiriac, luminându-ţi-se cugetul de străluciri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cinstita ta limbă umplându-se de grai proorocesc de lumină purtător, a proorocit mai înainte greşeala lui Origen cea vătămătoare de cugete şi pierzătoare de suflet, care stăpânea atunci, cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Adunarea proorocilor s-a învăţat după înţelegere Tainele tale, Preacurată. Căci Stăpânul te-a arătat pe tine Uşa Cerului şi întrupându-Se din tine, Fecioară, Soarele dreptăţii a Răsărit celor dintru întuneric.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te dumnezeu după dar, cu îndumnezeirea lui Hristos, ai îndreptat neputinţele firii, cele cu dureri, tămăduind pe cei bolnavi şi pe cei îndrăciţi vindecându-i cu Dumnezeiescul dar.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fugit-ai de supărarea mulţimii care venea către tine şi iar ai ajuns la pâraiele cele de îngrozire, lepădându-te de mărirea laudelor celor deşarte ale oamenilor, pururea pomenite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzând toată mărirea lumii că este ca un vis trecător, ai poftit să te faci părtaş Slavei celei mai bune a Dumnezeului Celui Viu, înţelepte. De care după dreptate te-ai învrednicit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Sicriu Însufleţit ai primit pe Cuvântul Cel fără de început şi ca o Biserică Sfântă ai încăput pe Ziditorul. Ca un Scaun în chip de foc ai purtat pe Stăpânul a toată lumea, Maica lui Dumnezeu.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor; căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

 

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Ca pe un tare luptător şi apărător, pururea cinstindu-te pe tine Sfinţita Lavră, pururea prăznuieşte pomenirea ta cea de peste an. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, păzeşte-ne pe noi de vrăjmaşii care vin asupră-ne, ca să-ţi cântăm; bucură-te, părinte, de trei ori fericite.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Nevoinţă şi vieţuire de înfrânare ai avut tu, Cuvioase Chiriac, făcătorule de minuni. Roagă-te pentru noi, cei ce cu credinţă săvârşim pomenirea ta.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii evrei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, cântând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cugetarea Legilor Tale şi a cuvintelor celor Dumnezeieşti insuflate, mai mult decât cu miere şi-a îndulcit gâtlejul preacredincioasa Ta slugă, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeule, în veci!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei curăţiţi de noroiul patimilor prin rugăciunile tale, ca pe unii ce te laudă pe tine Dumnezeiescule fericite, adu-i către Dumnezeu, ca unii care cântă: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tot darul Duhului Tău l-a primit întru sine, Sfântul Chiriac, căci cu tot sufletul a fost iubitor al luminii Tale, Hristoase, grăind către Tine: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să scape Daniel de cruzimea leilor, s-a mărit; iar Sfântul Chiriac s-a slujit cu dânşii poruncindu-le ca unor slugi, cântând Ţie: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

La fapte adăugând privirea Dumnezeiescului Chiriac, ai propovăduit Fiinţa Cea în Trei Ipostasuri: Tatăl şi Fiul şi Duhul, cântând Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Linişteşte, Preacurată, viforul eresurilor şi stinge văpaia patimilor noastre celor ce grăim naşterii tale: Binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Maica lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Cei ce s-au făcut...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru Dumnezeiasca umilinţă cu curgerile lacrimilor ţi-ai adăpat, fericite, sfinţitul tău suflet şi l-ai arătat cu multă roadă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tesviteanul odinioară cu seceta a uscat picăturile ploilor. Iar tu, fericite, în iuţimea vremii secerişului ai pogorât vărsare de ploaie, cântând: Binecuvântaţi, lucrurile Domnului, pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu cu luptele tale cele vitejeşti ai înfruntat înşelăciunea celor cu socoteală rea, ucenici ai lui Origen, cu dreaptă credinţă cântând: Binecuvântaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu dreaptă credinţă ai învăţat, părinte, o Fiinţă a Treimii în Trei Sori, ca fiind o Lumină şi o Strălucire, cu dreaptă credinţă, zicând: Binecuvântaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai, Fecioară, Fiică a lui Adam cel căzut şi Maică lui Dumnezeu Cel Ce a înnoit fiinţa mea, pe Care Îl lăudăm toate lucrurile ca pe Domnul şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cei ce s-au făcut cu darul Tău biruitori tiranului şi văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile Tale, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primitu-te-a pe tine, Înţelepte Chiriac, peştera care a arătat izvorul cel dat de Dumnezeu; pe care minunat l-a făcut odinioară Dumnezeiescul părintele Hariton, ca şi Moise şi te-a făcut zid neclintit turmei Lui şi păzitor prea tare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru dragostea Vieţii Celei Adevărate, ridicând Crucea pe umerii tăi, Sfinte Chiriac, viaţa ţi-ai făcut cugetare de moarte. Pentru aceea şi acum, mutându-te către desfătarea cea veşnică şi nepieritoare, dănţuieşti de-a pururea cu cetele cele cereşti, întru Lumină, lângă Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-te de Raza Duhului, ai strălucit şi te-ai arătat luminat cetelor celor de sus. Iar acum, prin rugăciunile tale, luminează-mi cugetul cu Lumina Dumnezeirii Celei Înţelegătoare şi în Trei Lumini; şi mă izbăveşte de patimi şi de greşeli, Fericite Chiriac.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind încununaţi cu cununa cea de biruinţă, Dumnezeiescule Hariton şi Fericite Chiriac şi stând înaintea lui Dumnezeu Cel din Înălţime, uitaţi-vă acum părinteşte şi scăpaţi de primejdii turma voastră, cea care prăznuieşte pomenirile voastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întinde puterea ta şi bine călătoreşte şi împărăteşte Fiule al Maicii lui Dumnezeu, ca un Dumnezeu şi Iubitor de oameni, pentru rugăciunile Celeia ce fără de ispită de bărbat Te-a născut pe Tine.

Irmosul:

Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece Fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioşii o mărim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Dorind după viaţa cea mai presus de lume, cuvioase, ai părăsit dulceaţa lumii ca fiind trecătoare. Pentru aceea, locuind în pustiu şi în peşteră, te-ai arătat cetăţean Cetăţii celei Cereşti; întru care adu-ţi aminte de cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Cu Dumnezeiască naşterea ta, Preacurată, ai înnoit fiinţa pământenilor cea muritoare, care era stricată de patimi şi pe toţi ne-ai ridicat din moarte către Viaţa Nestricăciunii. Pentru aceea, după datorie toţi te fericim, Fecioară Preamărită, precum mai înainte ai proorocit.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Fecioară Preacurată, Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a pătruns Preasfânt sufletul tău, când ai văzut pe Fiul şi Dumnezeul tău Răstignit de bunăvoie. Pe Care, binecuvântată, nu înceta a-L ruga să ne dăruiască nouă iertare de greşeli.

Canoanele lunii Aprilie

Calendar ortodox
20 Aprilie

(Pomenirea morților)