E Postul Mare şi îmi pare                       Mesajul cântului transpare

Că nu-i nimic deosebit:                           Purtând divinele-i chemări

Din răsărit soare răsare                          Şi lupt cu-a minţii nepăsare

Şi-apune tot la asfinţit!                             În progresive încercări.

Mă-ndrept destins, fără trezvie,              Acordul sacru fisurează

Spre sfânt lăcaşul lui Hristos,                  Al raţiunii rece zid;

Căci nu am conştiinţa vie                         Minune! Inima-i răspunde,

A unui efectiv folos.                                   Anihilând al morţii vid.

Asist la cult, dar raţiunea                           Prin ariile celor ce cântă,

Abate gândul la „poveşti”                          Cu mucenicul mă unesc.

Şi meditez deşertăciunea                          Privind cununa sa cea sfântă,

De efemere griji lumeşti.                            Pe Dumnezeu Îl preaslăvesc.

Robită-i a credinţei vlagă,                          Icoana-mi revelează taina

Iar cugetul îmi e slăbit;                                Prin transcendentul chip ceresc:

Când ceilalţi în genunchi se roagă,          Iubirea, pacea şi odihna

Ateu şi mândru, nu admit.                          Fiinţa-ntreagă-mi copleşesc.

Mă-nchin superficial icoanei;                    Iubesc, sper, cred, văzând răsplata

Nu-i mediul meu, sunt rătăcit,                   Pe care drepţii o primesc:

Dar chipul e fidel soliei                              Cinstită fie-n veci armata

De-a mă atrage să mă uit.                         De sfinţi ai Tatălui Ceresc,

Contemplu-nfăţişarea blândă,                  Căci, precum sacrele icoane,

Martirul simplu zugrăvit;                             Prin simplă venerarea lor

Îmi simt evlavia crescândă                        Ne poartă-n duh de rugăciune

Şi, benevol, devin smerit.                          Spre-al lumii Scump Mântuitor...

                                                 .......................................................

Îndată se distinge corul                              E Postul Mare şi îmi pare

Ce, cu un timbru rezonant,                        Că totul e deosebit:

Îmi seamănă în suflet dorul                       Cu fapte bune, fiecare

De-a mă sustrage din neant.                     De Înviere-i pregătit!

(Diac. Laurean Mircea)