Ieromonahul Varnava Lasconi, de la Mănăstirea Bistriţa din Vâlcea (1884-1953)

Părintele Varnava Lasconi a fost unul dintre marii duhovnici ai mănăstirilor olteneşti din secolul nostru. Sihastru şi ascet neîntrecut, călugăr foarte îmbunătăţit, ascultător desăvârşit, lucrător de taină al rugăciunii lui Iisus şi vrednic slujitor al Bisericii lui Hristos.

S-a născut în Haţeg, din părinţi săraci şi credincioşi. În 1908 a intrat în nevoinţa călugărească la Episcopia din Râmnicu-Vâlcea. Întrecând pe toţi cu blândeţea, cu răbdarea şi cu ascultarea, în anul 1911 a fost călugărit. Timp de 20 de ani a fost grădinarul episcopiei. Ziua lucra şi uda grădina, iar noaptea se ruga şi se odihnea câteva ore pe un scăunel, după obiceiul Sfântului Ierarh Calinic.

Episcopul Vartolomeu, cucerindu-se de viaţa lui, în anul 1935 l-a făcut preot şi l-a numit duhovnic la Mănăstirea Bistriţa, ctitorită de Barbu Craiovescu. Aici s-a nevoit încă 18 ani de zile, săvârşind cele sfinte şi mângâind pe oameni. Apoi s-a retras în pădure, la peştera unde au fost ascunse moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Acolo s-a nevoit câţiva ani în desăvârşită linişte şi rugăciune.

Numele lui se făcuse cunoscut peste tot în partea locului, căci primise de la Dumnezeu darul izgonirii duhurilor necurate. Însuşi spunea că multe ispite a răbdat de la diavoli în pustie. Odată, vrăjmaşul i s-a arătat în chip văzut şi, apucându-l de haină, l-a aruncat în prăpastie. Dar mâna Domnului l-a scăpat prin minune că, agăţându-i-se rasa într-o creangă, s-a izbăvit de moarte. Între anii 1950-1953, părintele Varnava a slujit ca preot şi duhovnic la Mănăstirea Surpatele, fiind un exemplu pentru toţi cu faptele şi pilda vieţii sale, îndemnând multe suflete să urmeze lui Hristos.

În primăvara anului 1953, Cuviosul Varnava, mult-nevoitorul, s-a săvârşit cu pace şi a fost înmormântat la Schitul Păpuşa din apropiere. 

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 593-594)