Episcopul Chesarie al Dunării de Jos a fost ales de Dumnezeu din pruncie să ia jugul cel bun al lui Hristos şi să împlinească înalta misiune de arhiereu şi păstor de suflete. Ca iconom al harului Sfântului Duh şi întâistătător al acestei sfinte eparhii, blândul episcop se caracteriza îndeosebi printr-o viaţă duhovnicească exemplară, prin modestie şi desăvârşită lepădare de cele pământeşti.

Dintre celelalte virtuţi, episcopul Chesarie iubea cel mai mult rugăciunea, pe care o făcea după rânduială călugărească la chilie, fiind totodată nelipsit de la slujbele bisericii. Apoi postea foarte mult, ştiind că rugăciunea fără post nu ajunge cu uşurinţă la tronul Preasfintei Treimi. Vorbea puţin, citea mult, dădea sfaturi părinteşti tuturor cu dragoste şi miluia cu bucurie pe fiecare. Purta haine simple şi nu căuta laudă şi cinste de la nimeni. Ştia să vorbească scurt şi înţelept, ştia să mângâie pe cei loviţi de necazuri. Ştia să rabde cu bărbăţie toate. Astfel împlinea cu faptele sale cuvintele Domnului, Care zice: „Cuvântul vostru să fie dres cu sare” (Matei 5, 13), ca şi cuvântul rostit de Sfântul Ciprian al Cartaginei: „Noi nu vorbim frumos, dar trăim frumos”.

Când era chemat la sfinţiri de biserici în eparhie, mergea cu multă bucurie şi-i sălta inima văzându-se întâmpinat de mulţimea credincioşilor cu flori şi cu lumânări aprinse în mâini. După ce săvârşea slujba sfinţirii, ca şi Sfânta Liturghie, rostea cuvânt de învăţătură, binecuvânta poporul şi pleca la alte biserici, unde era aşteptat, fără a primi ceva de la nimeni. Iar dacă preotul şi enoriaşii îl invitau la masa de obşte, bunul păstor le mulţumea din inimă pentru dragoste şi adăuga:

– Dumnezeu să vă binecuvânteze credinţa, rugăciunea şi jertfa. Văzând dragostea dumneavoastră, mă simt hrănit şi îndestulat. Nu vreau să vă mai supăr şi cu hrana cea trupească!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 665-666)