„Comunitatea parohială şi cea monahală sunt două mâini care au aceeaşi lucrare“

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

„Comunitatea parohială şi cea monahală sunt două mâini care au aceeaşi lucrare“

    • „Comunitatea parohială şi cea monahală sunt două mâini care au aceeaşi lucrare“
      „Comunitatea parohială şi cea monahală sunt două mâini care au aceeaşi lucrare“

      „Comunitatea parohială şi cea monahală sunt două mâini care au aceeaşi lucrare“

În ziua pomenirii Sfântului Apostol Andrei, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Schitul Podei din judeţul Bacău.

După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, aşezământul monahal şi-a serbat luni, 30 noiembrie 2015, hramul, în prezenţa ierarhului de la Roman, a numeroşi credincioşi şi a reprezentanţilor autorităţilor centrale şi locale. IPS Ioachim a apreciat implicarea părintelui Mercurie Dominte, stareţul schitului, care, ajutat de micuţa obşte, a reuşit „să prefacă geografia acestui ţinut, realizând un loc de pelerinaj, care a întrecut aşteptările noastre“. De asemenea, ierarhul a subliniat că obştea monahală de la Podei reprezintă un model pentru maniera în care mănăstirea şi parohia conlucrează pentru mântuirea credincioşilor. „Aici este un loc unde se vede conlucrarea în viaţa parohială şi viaţa monahală. Comunitatea parohială şi cea monahală sunt două mâini care au aceeaşi lucrare“, a remarcat Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. În cadrul slujbei chiriarhul locului a oferit rangul de protosinghel părintelui Mercurie Dominte.

Citește despre: