Luni, 27 iunie, la sfârșitul lui Cireșar, la ora 9:00, când deja soarele a început să ardă, un grup de tineri vorbeau aprins și se organizau în fața porților unității militare „Lupii Negri” din apropierea aeroportului. Cunoscut în ultimii ani și sub denumirea „BLACK WOLVES”, Batalionului 151 Infanterie, urmaș al Batalionului 1 Infanterie, a luptat în Războiul de Independență și în cele două Războaie Mondiale. În Primul Război Mondial, pe atunci în compunerea Diviziei a 7-a Infanterie, a participat la luptele pentru eliberarea Transilvaniei, pe valea Uzului, apoi la Miercurea Ciuc, Vlăhiţa şi Odorhei. Batalionul 1 participă la grupul de acoperire „UZ” și la acţiunile cele mai grele în defileul Oltului și la Tuşnad.

În vremurile mai apropiate, iunie 2003 - ianuarie 2004, Batalionul 151 Infanterie a participat cu un număr de 400 militari la Operaţia „ENDURING FREEDOM IV”, în Teatrul de Operaţii din Afganistan, urmată de o nouă operațiune, în aceeași țară, în iunie 2005 - ianuarie 2006. Irak-ul a fost o altă zonă de conflict în care militarii Batalionului 151 Infanterie au executat misiuni, după cele din Angola, Bosnia, Albania şi Afganistan. În perioada februarie - august 2008, Batalionul a fost dislocat cu 405 militari la Tallil, unde a participat la Operaţiunea „IRAQI FREEDOM”.

Intrați în unitatea militară, a trebuit să ne „eliberăm” de telefoanele mobile pe care le-am lăsat la poartă. Aici am fost primiți „militărește” și cu prietenie de domnul comandant col. Marius Iacobuț, gazda noastră, care ne-a și introdus în lumea militară. Ajutați de către soldați, fetele și băieții au aflat cum se folosește un pistol mitralieră, cum se folosește o pușcă mitralieră cu afet sau un aruncător de grenade. Sunt sigură că băieții se visau, având armele în mână, în vreo confruntare armată sau se imaginau luptători prin filme cu Silvester Stalone sau Bruce Willis. După câteva simulări de trageri și conversații bogate cu militarii, ni s-a prezentat un film cu secvențe ce surprindeau momente din misiunile din teatrele de luptă. Tinerii au urmărit cu atenție și, nemaiașteptând finalul, au „atacat” cu întrebări. Astfel, am aflat că antrenamentul din țară este, de obicei, mai dur decât misiunea propriu-zisă; că oamenii din armată îl păstrează pe Dumnezeu în suflet și vorbesc cu El, mai ales în clipele grele; că au un preot cu ei oriunde s-ar duce; că armata nu înseamnă numai distrugere, ci și apărarea demnității oamenilor neajutorați; că operațiunile nu sunt doar rafale de pușcă ci mai ales ajutor oferit localnicilor, ajutor medical, distribuire de alimente.

Această realitate a fost sintetizată și prin spusele domnului comandant Marius Iacobuț, care a evidențiat faptul că patriotismul este uneori greșit înțeles. Dacă ar trebui să îl restrângem la însemnătatea sa de bază, am putea spune că reprezintă ajutorarea celorlalți… ajutorarea aproapelui. Și în cazarma militară, dar și pe drumul de întoarcere spre casă, am reflectat la ce a însemnat pentru istoria neamului nostru apărarea de către armată „a credinței și patriei străbune”, așa cum spune troparul Sfântului Ștefan Voievod.  Am făcut fără să ne propunem,  în gând, paralele între războiul văzut și războiul nevăzut, al gândurilor, al confruntării cu noi înșine și cu spiritele întunericului, război pe care-l ducem nu doar în teatrele de operațiuni, ci zilnic. Mulțumim conducerii Batalionului Lupii Negri și dăm slavă Lui Dumnezeu și pentru această zi. (Mihaela-Alexandra Rusu, Facultatea de Litere – ATOR Iași)