Dublă sărbătoare la Mănăstirea Eşanca

Arhiepiscopia Iaşilor

Dublă sărbătoare la Mănăstirea Eşanca

    • Dublă sărbătoare la Mănăstirea Eşanca
      Dublă sărbătoare la Mănăstirea Eşanca

      Dublă sărbătoare la Mănăstirea Eşanca

Mănăstirea Eşanca din judeţul Botoşani îmbracă mâine, 19 iulie 2015, straie de sărbătoare. Acest moment coincide cu Slujba Sfinţirii bisericii aşezării monahale şi a celorlalte clădiri din cadrul ansambului monahal.

Credincioşii din toată ţara sunt aşteptaţi mâine, 19 iulie 2015, la Slujba Sfinţirii Bisericii cu hramurile "Sfânta Parascheva" şi "Sfântul Serafim de Sarov". Evenimentul religios va avea loc în ziua când Biserica noastră sărbătoreşte Aflarea moaştelor Sfântului Serafim de Sarov. Ansamblul monahal al aşezării monahale de la Eşanca va fi târnosit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, de PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, de PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Ierarhi menţionaţi vor sluji apoi Sfânta Liturghie în incinta aşezământului monastic, ce s-a ridicat în ultimii ani cu sprijinul mai multor ctitori, donatori şi făcători de bine, apropiaţi Bisericii şi obştii de la Eşanca.

Programul liturgic dedicat acestui eveniment va începe astăzi, 18 iulie 2015, cu Slujba Privegherii, care va fi urmată de o procesiune în cinstea sărbătorii Sfântului Serafim de Sarov .Mâine, 19 iulie 2015, la ora 8:15, IPS Părinte Mitropolit Teofan, alături de ceilalţi ierarhi, va fi întâmpinat de soborul preoţilor, de obştea mănăstirii şi de credincioşi. Pentru acest eveniment, obştea mănăstirii, împreună cu bunii credincioşi, vor oferi o agapă tuturor celor prezenţi.

"Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul ne-a fost alături încă de la începutul proiectului. Preasfinţia Sa a fost mentorul nostru în toată activitatea şi în tot ceea ce s-a întâmplat la Mănăstirea Eşanca în decursul celor 15 ani de activitate. Mulţumesc tuturor credincioşilor care, după 15 ani, au făcut ca satul Eşanca să fie o oază de linişte şi de pace", s-a exprimat protos. Serafim Grigoraş, slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, care s-a implicat de la început în toate lucrările întreprinse la Mănăstirea Eşanca.

Tot mâine, de la ora 14:30, în curtea Şcolii Eşanca, va avea loc un spectacol de muzică folclorică, susţinut de interpreţi de muzică populară din Moldova, acompaniaţi de Orchesta "Rapsodia Vasluiului".

Citește despre: