Atelier de lucru pe problema demnității umane

Social

Atelier de lucru pe problema demnității umane

    • Atelier de lucru pe problema demnității umane
      Atelier de lucru pe problema demnității umane

      Atelier de lucru pe problema demnității umane

Zilele Asistenţei Sociale sunt o activitate de tradiţie, organizată în luna martie a fiecărui an. Reprezintă un moment de analiză referitor la dinamica serviciilor sociale, la problemele sociale şi la obstacolele profesionale existente, dar şi o oportunitate de promovare a profesiei de asistent social în comunitate, prin intermediul canalelor media, a presei tipărite şi online.

Pe data de 9 martie, de la ora 16:00, va avea loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași, atelierul de lucru „Promovarea demnității umane și a valorii oamenilor”. Acest eveniment se înscrie în seria de manifestări dedicate Zilelor Asistenței Sociale 2015 în județul Iași, organizate de Consiliul Național al Asistenților Sociali din România – Sucursala Teritorială Iași. 

Gazdele atelierului vor fi Simona Budăi, reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și părintele Radu Brînză, coordonator al Departamentului Pro Vita din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. 

Invitații evenimentului, Roxana Necula (președinte al Consiliului Național al Asistenților Sociali din România – sucursala teritorială Iași) și Simona Mînzat (asistent social la Maternitatea „Elena Doamna”, Iași) vor împărtăși auditoriului din experiența lor.

La eveniment sunt așteptați atât profesioniști în domeniul asistenței sociale (asistenți sociali, cadre didactice universitare, studenți, masteranzi), cât și participanți interesați de tema evenimentului.  

Zilele Asistenţei Sociale  reprezintă o activitate de tradiţie, fiind organizată în luna martie a fiecărui an, aceasta reprezentând un moment de analiză referitor la dinamica serviciilor sociale, la problemele sociale şi la obstacolele profesionale existente, dar şi o oportunitate de promovare a profesiei de asistent social în comunitate, prin intermediul canalelor media, a presei tipărite şi online

Evenimentele organizate în cadrul Z.A.S. 2015, sub egida „PROMOVAREA DEMNITĂŢII ŞI VALORII OAMENILOR”  urmăresc să evidenţieze progresele realizate în domeniul asistenţei sociale, rolul asistentului social în contextul socio-economic actual şi importanţa colaborării tuturor factorilor decizionali în crearea unei societăţi în care se manifestă grija pentru fiecare membru al ei.

Pentru a obține mai multe informații despre evenimentul Zilele Asistenței Sociale 2015 organizat în judeţul Iaşi vă rugăm să ne contactați la tel. 0740 041 580 adresa e-mail: cnasriasi@gmail.com, persoană de contact Roxana NECULA, Președinte Structura Teritorială Iași CNASR. 

Citește despre: