În Ninive, după 2000 de ani a încetat a se mai sluji Liturghia

Religia în lume

În Ninive, după 2000 de ani a încetat a se mai sluji Liturghia

    • În Ninive, după 2000 de ani a încetat a se mai sluji Liturghia
      În Ninive, după 2000 de ani a încetat a se mai sluji Liturghia

      În Ninive, după 2000 de ani a încetat a se mai sluji Liturghia

Toate bisericile au fost confiscate şi transformate în depozite de armament de către noul Califat Islamic, instituit pe teritoriul Siriei şi al Irakului.

Tragedia prin care trece comunitatea creştină din Irak depăşeşte, de multe ori, neputincioasele noastre cuvinte. Cândva spaţiu de spiritualitate creştină, patrie a sfinţilor stâlpnici şi a teologilor Efrem şi Issac Sirul, locul în care a activat una dintre cele mai importante şcoli creştine de la Edessa, Irakul este astăzi ţara în care creştinii au fost puşi să aleagă între credinţă şi viaţă. Mulţi dintre ei s-au alăturat sfinţilor din calendar. Majoritatea au luat calea exilului, păstrându-şi însă credinţa. Statisticele internaţionale au numărat aproximativ 200.000 de creştini irakieni refugiaţi în Kurdistan. Biserica spune altceva: un milion de creştini din Bagdad, Mosul şi Ninive şi-au luat bruma de avere şi au plecat în pribegie.

La Ninive, localitate biblică locuită de creştini de 2000 de ani, din luna septembrie a anului 2014 – pentru prima dată după două milenii – dumnezeiasca Liturghie nu a mai fost săvârșită. Toate bisericile au fost confiscate şi transformate în depozite de armament de către noul Califat Islamic, instituit pe teritoriul Siriei şi al Irakului.

Într-un interviu publicat de The Telegraph, părintele Nawar, un preot din Ninive, şi-a plâns turma risipită: „Au fost distruse poate cele mai vechi biserici creştine din lume. Au fost alungaţi, precum şoarecii, cu foc şi groază, creştinii din Ninive. Cele trei bisericii din oraş aveau 5.000 de credincioşi. Acum nu mai este nimeni. Pentru prima dată în 2000 de ani nu am avut unde şi cu cine să oficiem Liturghia. Pentru mine ca preot, a fost cea mai tristă zi din viaţa mea!”.

Citește despre: