Pastorala Pascală a Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse

Ortodoxia în lume

Pastorala Pascală a Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse

    • Pastorala Pascală a Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse
      Pastorala Pascală a Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse

      Pastorala Pascală a Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse

Prin rugăciune vă doresc tuturor să aveți parte de putere duhovnicească și de tărie în credință, de pace și de dragoste neîntinată în Dumnezeul care a călcat moartea. Lăsându-ne pătrunși de lumina Învierii lui Hristos și împărtășindu-ne cu taina minunii pascale, să împărțim bucuria noastră triumfătoare cu cei apropiați și îndepărtați, mărturisind tuturor despre Mântuitorul Înviat din mormânt.

Iubiți întru Domnul confrați Arhipăstori, cinstiți părinți, precuvioși monahi și monahii, iubiți frați și surori, vă adresez tuturor cu bucurie străbunul, dar de fiecare dată la fel de noul salut al triumfului vieții: „HRISTOS A ÎNVIAT!”

În aceste armonioase cuvinte se regăsește întreaga temelie a credinței noastre, darul speranței, izvorul dragostei. Încă mai ieri, dimpreună cu ucenicii Domnului deplângeam moartea Învățătorului nostru iubit, iar astăzi, împreună cu toată lumea – cea văzută și cea nevăzută – jubilăm: „Hristos S-a sculat, veselia cea veșnică” (Canonul Învierii). Se pare că adineaori a fost pierdută ultima speranță pentru mântuire, iar acum am căpătat nădejdea neclintită a vieții veșnice în ziua cea neînserată a Împărăției lui Dumnezeu. Încă mai ieri, năluca cenușei trona asupra creaturii, punând la îndoială chiar sensul vieții pământești, iar astăzi, vestim fiecăruia și tuturor despre măreața victorie a Vieții asupra morții.

Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre însemnătatea minunii care a avut loc în acea noapte îndepărtată, dar totodată apropiate fiecărui creștin, arată direct că acest eveniment, este cel mai important pentru credința noastră. Or, „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credința voastră” (I Corinteni 15, 14). Paștele Domnului este miezul și puterea de neînvins a creștinătății: e momentul, după cum spune Sfântul Filaret al Moscovei, care aduce nădejde, aprinde dragostea, înaripează rugăciunea, aduce harul, înalță înțelepciunea, risipește orice rău și chiar moartea, dând vitalitate vieții, transformă fericirea din vis în realitate, iar slava din nălucă în fulger nesecat al luminii veșnice, care le luminează pe toate și pe nimeni nu orbește (Cuvânt la Sfintele Paști, 1826).

Cu credința în Învierea lui Hristos, este împletită necontenit și credința Bisericii că prin întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu, săvârșind răscumpărarea neamului omenesc, rupând lanțurile păcatului și ale morții, ne-a dăruit adevărata libertate duhovnicească și bucuria reunirii cu Creatorul. Acestui dar neprețuit al Mântuitorului îi suntem părtași cu toții, adunându-ne în această noapte plină de lumină, în bisericile ortodoxe, pentru a gusta, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, din ospățul credinței.

Paștele este punctul culminant al căii pline de chinuri a Mântuitorului, care s-a încununat cu patimile și cu Jertfa de pe Golgota. Nu întâmplător, în textele sfinților părinți și în cele liturgice, Hristos este numit de multe ori „Cel care a pornit mântuirea noastră” .

Dar cum putem fi asemeni Mântuitorului? Cum poate fi fapta noastră în raport cu realitățile vieții contemporane? Astăzi, când rostim acest cuvânt, în conștiințele oamenilor apare imaginea unui războinic legendar, a unei personalități istorice sau a unui cunoscut erou din trecut. Însă sensul acestui act temerar nu este cel de a căpăta slavă zgomotoasă sau recunoaștere generală. Prin acest pas important, care este legat în mod absolut cu efortul interior și cu înfrânarea personală, avem posibilitatea să cunoaștem practic, ce înseamnă dragostea adevărată și absolută. Or jertfelnicia, care stă la temelia oricărui act temerar, este exprimarea supremă a acestui sentiment.

Domnul ne-a chemat să înfăptuim dragostea, întipărită în slujirea dezinteresată a aproapelui și mai cu seamă a celor care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru: cei suferinzi, cei bolnavi, cei singuri, cei disperați. Dacă această lege a vieții, exemplificată clar în viața Mântuitorului Însuși, va deveni o caracteristică a majorității, atunci oamenii vor putea fi cu adevărat fericiți. Or slujind pe alții, omul câștigă incomparabil mai mult decât dă: Însuși Dumnezeu intră atunci în inima sa și prin comuniunea cu harul Dumnezeiesc, se schimbă întreaga viață a omului. Așa cum nu este sfințenie fără trudă, precum nu este Înviere fără Golgota, tot așa și fără hotărâre nu este posibilă transformarea moral-spirituală a personalității. Iar atunci când hotărârea duhovnicească devine conținutul vieții nu doar a unui singur om, dar a întregului popor, când se urmărește tendința către cele cerești, se unesc inimile a milioane de oameni, gata să-și apere Patria lor, să păzească înaltele idealuri și valori, atunci au loc lucruri cu adevărat minuate, iar câteodată inexplicabile din punctul de vedere al logicii formale. Un astfel de popor capătă o putere duhovnicească nespusă, care nu poate fi învinsă de niciun fel de năpaste sau dușmani. O dovadă a adevărului acestor cuvinte este Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei, care a fost atinsă prin actul de bărbăție al poporului nostru, a cărei a șaptezecea aniversare o celebrăm solemn în acest an.

În greutăți și în ispite, suntem chemați să păstrăm calmul și neînfricarea, or nouă ne sunt date mari și slăvite promisiuni de biruință asupra răului. Oare noi să fim cei care să ne pierdem curajul și să disperăm? Noi suntem Biserica lui Hristos, pe care, după cuvântul cel nemincinos al lui Dumnezeu, nici porțile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18) și despre noi mărtusirește Descoperirea Dumnezeiască, ce vestește că „Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut” (Apocalipsa 21, 3-4).

Prin rugăciune vă doresc tuturor, Preasfințiți confrați arhipăstori, cinstiți părinți, dragi frați și surori, să aveți parte de putere duhovnicească și de tărie în credință, de pace și de dragoste neîntinată în Dumnezeul care a călcat moartea. Lăsându-ne pătrunși de lumina Învierii lui Hristos și împărtășindu-ne cu taina minunii pascale, să împărțim bucuria noastră triumfătoare cu cei apropiați și cei îndepărtați, mărturisind tuturor despre Mântuitorul Înviat din mormânt.

Fie ca în toate zilele vieții, să ne încălzească și să ne aline, să ne dăruiască adevărata bucurie a existenței și să ne inspire spre fapte bune, cordialele cuvinte ale buneivestiri pascale: „HRISTOS A ÎNVIAT!”

 

PATRIARHUL MOSCOVEI ȘI AL ÎNTREGII RUSII

Moscova, Învierea Domnului, 2015

Citește despre: