Iaşi: Cer senin Cer senin, 18°C

Vineri, 15 Iulie 2011

Proiect cultural-religios lansat la Slatina

La Slatina a fost lansat ieri, 14 iulie, Proiectul „Troiţele şi crucile de hotar, rolul şi semnificaţiile acestora în viaţa aşezărilor din judeţul Olt”. Proiectul se derulează în perioada 14 iulie - 16 septembrie şi urmăreşte inventarierea, conservarea şi restaurarea acestor obiective cultural-religioase.

Printre instituţiile implicate se numără: Ministerul Culturii şi Patrimoniului, Consiliul Judeţean Olt, Mitropolia Olteniei, Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi postul de Radio TRINITAS.

Mai multe informaţii despre acest eveniment a oferit pentru Radio TRINITAS, Valeriu Ciurea, referent de specialitate în cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Culturale Olt: „Scopul acestui proiect este acela de a aduce în atenţia specialiştilor, cât şi a publicului larg, importanţa pe care o reprezintă troiţa şi crucea de hotar în evoluţia culturii româneşti, a păstrării şi valorificării tradiţiilor şi, în acelaşi timp, încercăm să angrenăm factorii de decizie în a conserva elementele de cult aflate în diverse stadii de degradare în vederea refacerii acestora, pentru a fi redate unui circuit cultural şi conservate în scopul asigurării unei perenităţi a acestora pentru generaţiile viitoare”.

sursa: basilica.ro

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu