Iaşi: Cer senin Cer senin, 18°C

Vineri, 23 Septembrie 2011

Ilarion V. Felea a fost comemorat în satul natal

La jumătate de veac de la trecerea în veşnicie a părintelui Ilarion V. Felea, săptămâna trecută, în mijlocul comunităţii în care a văzut pentru prima oară lumina zilei, în satul Valea Bradului, s-a aflat Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, care, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, a (de)săvârşit slujba de pomenire începută în urmă cu 50 de ani de către deţinuţii politici din închisoarea comunistă de la Aiud.

Cu această ocazie, a fost evocată personalitatea preotului profesor Ilarion Virgil Felea, născut la 21 martie 1903, în satul Valea Bradului, din judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot şi unde, între anii 1927 şi 1930, el însuşi a slujit ca preot.

Preasfinţitul Episcop Gurie al Devei şi Hunedoarei le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre luarea crucii şi urmarea lui Hristos ca imagine a sacrificiului întruchipat exemplar de părintele Felea. În cele trei decenii de vrednică slujire a Bisericii, preotul-martir a izbutit să lase în urmă o seamă de cărţi şi studii de mare valoare teologică şi culturală, pe care le-a tipărit când era în viaţă, precum şi o serie de studii, meditaţii, predici şi conferinţe de o înaltă spiritualitate creştină, pe care le-a scris tocmai în vremea când i se pregăteau lanţurile care l-au pogorât prea devreme într-o groapă comună şi care au văzut lumina tiparului post-mortem.

În data de 25 septembrie 1958, preotul profesor Ilarion V. Felea a fost ridicat de la Catedrala Arad-Centru, dus la Ministerul de Interne (Uranus) din Bucureşti şi supus unei foarte severe şi nedrepte anchete, transportat la Cluj, judecat în secret şi, pe baza unor mărturii false, împreună cu alţi şase preoţi din Arad, condamnat, la data de 14 martie 1959, de Tribunalul Militar Cluj, la 20 de ani de muncă silnică şi opt ani degradare civică, pentru infracţiunea de "uneltire contra ordinei sociale" şi 20 de ani de temniţă grea pentru "activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare". Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961.

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde i se odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, din mijlocul cărora a venit.

sursa: ziarullumina.ro

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!
Citeşte alte articole despre: Episcopia Devei şi Hunedoarei, martie, pomenire, preot, slujbă

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu