Prima sesiune din acest an universitar a Cercului de istorie bisericească „Arhiereu Narcis Creţulescu“

Educaţie

Prima sesiune din acest an universitar a Cercului de istorie bisericească „Arhiereu Narcis Creţulescu“

    • Prima sesiune din acest an universitar a Cercului de istorie bisericească „Arhiereu Narcis Creţulescu“
      Prima sesiune din acest an universitar a Cercului de istorie bisericească „Arhiereu Narcis Creţulescu“

      Prima sesiune din acest an universitar a Cercului de istorie bisericească „Arhiereu Narcis Creţulescu“

Marţi, 28 octombrie 2014, în amfiteatrul T24 al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi s-a desfăşurat prima sesiune din anul universitar 2014-2015 a Cercului de istorie bisericească „Arhiereu Narcis Creţulescu“.

Într-o atmosferă destinsă, au fost prezentate două comunicări ce au suscitat interesul auditoriului. Prima intervenţie a avut-o proaspătul licenţiat al Facultăţii de Teologie, Ionel Moldovan, care a prezentat o comunicare cu titlul „Moşiile din Basarabia ale Arhiepiscopiei Iaşilor“. Subiectul intervenţiei s-a constituit din expunerea istoricului posesiunilor medievale ale Arhiepiscopiei Iaşilor în Basarabia, pe durata ocupaţiei ruseşti din această parte a Moldovei (1812-1918) şi prezentarea modului în care acestea au fost expropriate în condiţiile legii de reformă agrară pentru Basarabia din anul 1921.

A doua intervenţie, a masterandului Silvian Emanuel Man de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza“, a avut ca tematică „Raporturile dintre Biserică şi Stat în principatul Moldovei (1774-1864). Studiu de caz: Mănăstirea Neamţ“. Subiectul acestei comunicări a abordat problematica conflictului dintre Mănăstirea Neamţ şi Guvernul Moldovei, autorul studiului încercând să arate cauzele ideatice şi măsura în care contactele călugărilor de la Mănăstirea Neamţ cu ierarhii şi aparatul administrativ al Imperiului Rus au influenţat acest conflict.

Seara s-a încheiat prin intervenţii din partea auditoriului şi dezbateri pe baza celor prezentate. (Ionel Moldovan)

Citește despre: