Iaşi: Cer senin Cer senin, 19°C

Marţi, 10 Ianuarie 2012

Centrul de îngrijire și asistență pentru vârstinici din Mociu a împlinit 10 ani

La începutul lunii decembrie a acestui an Centrul Sfântul Nicolae din Mociu a marcat un prim jubileu din tânăra lui istorie aflată doar la cel de-al zecelea an.

Cu acest prilej festiv, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei s-a aflat joi, 15 decembrie 2011 în mijlocul celor 25 de bătrâni care sunt îngrijiți în acest Centru, dar și alături de cei peste 15 de angajați ai lui, conduși de părintele Iustin Câmpean din Mociu. Mitropolitul Andrei a oficiat în Centrul din Mociu o slujbă de mulțumire pentru toate reușitele din cei 10 ani de funcționare a centrului și le-a adresat un cuvânt de învățătură. La finalul vizitei Mitropolitul Andrei afirma: „Am vizitat Căminul de bătrâni, am luat masa împreună cu bătrâneii de aici şi am admirat misiunea pe care părintele Iustin Câmpean o desfăşoară aici, nu numai cu bătrânii pe care îi are în grijă zi de zi, ci şi cu copilaşii de la şcoală şi cu toţi credincioşii”.
             Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa le-a mulțimit tuturor celor implicați în buna desfășurare a activităților din centru și a acordat Doamnei Dr. Nicoleta Molnar, directoarea Direcției Generale de Asistență Socială disctincția „Crucea Transilvană”, în semn de apreciere pentru întregul sprijin acordat Arhiepiscopiei Clujului, în slujirea ei pastoral-caritabilă și misionară, și, în mod special Centrului „Sfântul Nicolae” din Mociu. La fel, Mitropolit a mai acordat și Diplome de aleasă cinstire Părintelui Iustin Câmpean, directorul Centrului și celorlalți angajați ai instituției.
        În prezent în Centrul „Sfântul Nicolae” se găsesc 20 de persoane vârstnice, care și-au regăsit aici sentimentul unei familii care i-a primit cu brațele deschise, dar mai ales sentimentul utilului prin activitățile pe care le desfășoară sub coordonarea vrednicului părinte Iustin Câmpean. Pe lângă atmosfera de liniște sufletească pe care bătrânii de la Mociu și-au regăsit-o, cei care doresc au posibilitatea de a lucra în mica gospodărie a Centrului care le oferă o mare parte a hranei zilnice.
            Centrul a luat ființă în anul 2011, sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului șI Clujului funcţionează în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, fiind inclus ca proiect major al Asociației Filantropice Medica Creștine CHRISTIANA - Filiala Cluj. Parohia Ortodoxă Română Mociu I și Protopopiatul Ortodox Român Cluj I sprijină efectiv activitățile din centru și oferă servicii de consiliere persoanelor vârstnice prin intermediul asistentului social teolog din cadrul Biroului de Asistenţă Socială al Protopopiatului.

sursa: mitropolia-clujului.ro

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu