Iaşi: Cer senin Cer senin, 19°C

Vineri, 30 Decembrie 2011

Bilanț pe 2011 la Societatea Femeilor Ortodoxe din Cluj-Napoca

Prin programul Sfântul Vasile cel Mare, 80 de persoane vârstnice din Cluj-Napoca au fost asistate în anul 2011 la domiciliu, conform bilanţului realizat de Societatea Femeilor Ortodoxe.

Cei care au avut venituri mici au primit in fiecare lună pachete cu alimente.

„La 56 de persoane li s-au asigurat alimente lunar, iar 24 au fost asistate ocazional. Pe lângă persoanele incluse în Proiectul Sfântul Vasile cel Mare, am mai mijlocit pentru 20 de persoane asistenţă la domiciliu, acolo unde situaţia persoanei nu se încadra în programul nostru – unde se cerea asistenţă 24 de ore din 24 sau era nevoie şi de asistenţă medicală. De asemenea, doamnele din Societatea Femeilor Ortodoxe au vizitat săptămânal, persoanele din Centrul de îngrijire şi asistenţa a persoanelor vârstnice din Cluj-Napoca, iar de sărbători li s-au oferit mici cadouri”, ne-a declarat doamna Gabriela Trambiţaş, preşedinta societăţii.

Tot în acest an Societatea Femeilor Ortodoxe din Cluj-Napoca a organizat un concert de binefecere cu scopul de a aduna fonduri pentru persoanele asistate.

De asemenea au derulat  acţiuni de socializare ce au constat în vizite cu vârsnicii la Muzeul Satului şi Mănăstirea Floreşti.

sursa: radiorenasterea.ro

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu