Iaşi: Cer senin Cer senin, 19°C

Duminică, 18 Decembrie 2011

Trei ierarhi au binecuvântat lucrările Bisericii "Buna Vestire" de la Sihăstria Putnei

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a resfinţit sâmbătă, 17 decembrie pictura Bisericii "Buna Vestire" a Mănăstirii Sihăstria Putnei din judeţul Suceava.

Cei trei ierarhi au oficiat, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie în Biserica cu hramurile "Izvorul Tămăduirii" şi “Sfântul Serafim de Sarov”. După cum ne-a relatat Arhim. Melchisedec Velnic, exarhul administrativ al mănăstirilor din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor, cuvântul de învăţătură a fost rostit de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan.

Aşezarea monahală de la Sihăstria Putnei a început să fie rectitorită în anul 1990, atunci aflându-se doar ruinele vechii biserici din secolul al XVIII-lea. Construcţia bisericii mănăstirii, pe atunci schit, a durat până în anul 1996. Lăcaşul de cult a fost împodobit cu pictură interioară. Aceasta s-a deteriorat şi a necesitat o restaurare. S-a curăţat pictura şi s-a refăcut pardoseala din interior. “Primul aşezământ întemeiat la Sihăstria Putnei ne duce cu gândul la prima aşezare monahală a sihaştrilor care au plecat de la Mănăstirea Putna spre o trăire mult mai înaltă. Când părinţii din Mănăstirea Putna au venit la Sihăstria Putnei au găsit doar ruinele vechii sihăstrii”, a spus arhim. Melchisedec Velnic. (C. Ciofu)

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu