Miercuri, 27 Martie 2013

Slujire arhierească la hramul Mănăstirii Sihăstria Putnei

Praznicul Buneivestiri a fost sărbătorit în mod cu totul deosebit la hramul din acest an al Mănăstirii Sihăstria Putnei, Sfânta Liturghie fiind oficiată de către Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul românilor din Europa de Nord, alături de un sobor format din 31 de preoţi şi diaconi. În ciuda temperaturilor foarte scăzute, peste 1000 de credincioşi au participat la sărbătoarea mănăstirii sucevene.

Luni, 25 martie 2013, în ziua când Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit marele praznic al Buneivestiri, Mănăstirea Sihăstria Putnei a avut principalul hram. Cei peste 1000 de credincioşi prezenţi la sărbătoarea aşezării monahale au participat cu evlavie la Sfânta Liturghie oficiată de PS Macarie, Episcopul românilor din Europa de Nord, cel care a oficiat în seara precedentă slujba Privegherii, tot la această sfântă mănăstire.

Din numerosul sobor de preoţi şi diaconi ce au slujit la Sfânta Liturghie au făcut parte, alături de arhim. Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, şi arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna şi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, arhim. Mihail Bălan, stareţul Mănăstirii Râşca, pr. Vasile Baltag, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, pr. Cătălin Axinte, consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, pr. Petru Lupăştean, protopop al protoieriei Rădăuţi. La sărbătoarea mănăstirii bucovinene a fost prezent şi arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier educaţional al Arhiepiscopiei Iașilor.

În cuvântul de învăţătură rostit, PS Macarie a subliniat cât de important a fost pentru istoria mântuirii umanităţii, răspunsul pozitiv dat de Fecioarei Maria la Bunavestire.

"Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se bucură la această mare sărbătoare împreună cu noi, fiindcă acest mare praznic actualizează momentul când s-a pogorât mesagerul trimis de Atotmilostivul Dumnezeu, Sfântul Arhanghel Gavriil, şi a adus această minunatăvestire, anume că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se face Om, pentru a răscumpăra lumea din păcat.  Observăm că Arhanghelul Gavriil a fost trimis să aducă vestea cea bună şi să ceară consimţământul Preacuratei, fiindcă voia lui Dumnezeu trebuia să se conjuge cu voia omului. De-abia după cuvântul plin de smerenie şi de responsabilitate al Fecioarei Maria, «Fie mie după cuvântul tău», Cel Neîncăput sălăşluieşte în pântecele Fecioarei. Dacă la facerea omului, Dumnezeu a spus «Să fie!» şi s-a creat făptura, la Bunavestire, atunci când Maria a rostit supusul cuvânt «Fie!», Făcătorul s-a supus făpturii şi s-a întrupat pentru a noastră mântuire", a spus PS Macarie.

La finalul Sfintei Liturghii, arhim. Nectarie Clinci, stareţul Mănăstirii Sihăstria Putnei, a mulţumit credincioşilor şi preoţilor prezenţi pentru împreuna rugăciune şi slujire, şi i-a dăruit Preasfinţitului Macarie o icoană cu Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, pictată de părinţii mănăstirii. Apoi, toţi cei prezenţi la au fost invitaţi la tradiţionala agapă creştinească.  

                           
Mănăstirea Sihăstria Putnei este situată la 4 km de Mănăstirea Putna. Prima atestare documentară datează din anul 1466, din timpul domniei Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Hramul principal al mănăstirii este cel al bisericii vechi de piatră, sfinţită în anul 1758, şi zidită pe locul uneia mai vechi, din lemn, din secolul al  XV-lea.

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!