Iaşi: Cer senin Cer senin, 19°C

Vineri, 6 Ianuarie 2012

Praznicul Botezului Domnului la Suceava

Peste 600 de credincioşi au participat ieri la slujba Aghezmei Mari, oficiată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în faţa Catedralei arhiepiscopale din Suceava.

Peste 600 de credincioşi au participat ieri la slujba Aghezmei Mari, oficiată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în faţa Catedralei arhiepiscopale din Suceava. De dimineaţă, Înalt Preasfinţia Sa a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în lăcaşul de cult ce adăposteşte moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii Botezului Domnului. Părinţii slujitori ai Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ au oficiat joi, 5 ianuarie, Agheazma Mare, după cum este rânduiala din Tipic. La finalul acestei slujbe a fost stropită cu Agheazmă Mare Reşedinţa arhiepiscopală din Suceava, clădirea Centrului eparhial şi clădirile anexe.

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu