Hramul Mănăstirii Ciolpani

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Hramul Mănăstirii Ciolpani

    • Hramul Mănăstirii Ciolpani
      Hramul Mănăstirii Ciolpani

      Hramul Mănăstirii Ciolpani

Sfântul Emilian de la Durostorum va fi sărbătorit mâine la Mănăstirea Ciolpani, din judeţul Bacău. Biserica acestei aşezări monahale, care împlineşte 21 de ani de când a fost reînfiinţată, este închinată Sfântului Emilian de la Durostorum.

Sfânta Liturghie va fi oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. „Astă seară a fost oficiată slujba Privegherii, iar mâine se va sluji Sfânta Liturghie de către PS Ioachim Băcăuanul. Credincioşii care vor veni la această sărbătoare se vor putea închina la racla în care se află câteva fragmente din moaştele Sfântului Emilian, aflate în biserica aşezării monahale. La final, toţi cei prezenţi vor participa la o agapă frăţească ce va fi oferită de obştea mănăstirii“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C. Ciofu)

Citește despre: