Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, cinstit în Parohia Vorona Mare

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, cinstit în Parohia Vorona Mare

    • Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, cinstit în Parohia Vorona Mare
      Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, cinstit în Parohia Vorona Mare

      Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, cinstit în Parohia Vorona Mare

În biserica Parohiei Vorona Mare din Protopopiatul Botoşani a fost sărbătorit luni, 27 octombrie 2014, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

Cu acest prilej, a fost săvârşită Sfânta Liturghie în prezenţa credincioşilor din parohie. Oamenii au participat cu evlavie la acest moment de rugăciune şi s-au închinat la racla în care se află mânecuţele şi veşmântul care a acoperit pentru o perioadă moaştele Ocrotitorului Bucureştilor. Amintim că în luna noiembrie a anului 2009, Parohia Vorona Mare a primit aceste odoare de la Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „ca semn de binecuvântare şi întărire a evlaviei credincioşilor“. Biserica din Vorona Mare a împlinit în luna iunie a acestui an 220 de ani de existenţă. La mijlocul anului trecut, sfântul locaş a fost resfinţit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, după ample lucrări de reconsolidare şi înfrumuseţare coordonate de pr. paroh Olivian Sandu.

Citește despre: