Iaşi: Cer senin Cer senin, 19°C

Luni, 30 Ianuarie 2012

„Omul are nevoie de curaj smerit în legătură cu Dumnezeu“

Credincioşii din parohia Bisericii „Înălţarea Domnului“ din Botoşani au participat ieri la slujba Sfintei Liturghii oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan. În urmă cu cinci ani, în această parohie a început ridicarea unei biserici închinată Înălţării Domnului.

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în demisolul Bisericii „Înălţarea Domnului“ din Botoşani. După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Părinte Mitropolit Teofan a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură. Pornind de la textul Apostolului (II Corinteni 6, 16-18) din Duminica a 17-a după Rusalii, Înalt Preasfinţia Sa a vorbit despre apropierea dintre Dumnezeu şi om, remarcând că împărăţia cerurilor este o petrecere veşnică a omului împreună cu Tatăl Ceresc. În continuare, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a explicat Evanghelia rânduită de Biserica noastră în Duminica a 17-a după Rusalii. „Mântuitorul Hristos cunoştea că, în cele din urmă, dorinţa femeii cananeence va fi împlinită, dar a dorit să arate celorlalţi cât de puternică era credinţa acesteia. Răspunsurile pe care femeia cananeancă le-a dat Domnului Iisus arată că aceasta era puternică, milostivă, credincioasă şi curajoasă. Din cuvântul Sfântului Apostol Pavel citit astăzi (n.r. ieri) «Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu» (II Corinteni 6-16) şi din episodul întâlnirii Mântuitorului Hristos cu femeia cananeancă trebuie să învăţăm că omul are nevoie de curaj smerit în legătură cu Dumnezeu“, a accentuat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, a remarcat la final că, în timpul Sfintei Liturghii, preotul şi credincioşii realizează unitatea în Hristos. În acelaşi timp, pr. protopop Lucian Leonte a subliniat că, în timpul acestei slujbe, slujitorii sfintelor altare şi credincioşii îşi manifestă recunoştinţa pentru binefacerile primite, exprimându-şi mulţumirea faţă de dragostea părintească a Înalt Preasfinţitului Teofan. Părintele paroh Toader Peţenchea a amintit, în continuare, câteva date despre istoricul parohiei „Înălţarea Domnului“ din Botoşani.

Sfântul lăcaş, copie a Mănăstirii Popăuţi

Parohia „Înălţarea Domnului“ din Botoşani a fost înfiinţată în anul 1999, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În anul 2006, pr. Toader Peţenchea a fost transferat în această parohie de la capela Penitenciarului Botoşani cu misiunea de a ridica o biserică. În anul 2007 au fost demarate lucrările de construcţie de către firma SC Victor Construct din Botoşani. Un an mai târziu, de sărbătoarea Înălţării Domnului, a fost săvârşită prima Sfântă Liturghie în demisolul sfântului lăcaş. Construcţia are 25 de metri lungime şi opt metri lăţime, urmând să fie o copie a ctitoriei ştefaniene de la Mănăstirea Popăuţi. „Terenul a fost donat de domnul Octavian Ţăranu, directorul Curţii de Conturi din Botoşani, şi de domnul Aurel Ţăranu (mutat la Domnul). Dacă nu am fi primit sub formă de donaţie acest teren, lucrările la biserică nu s-ar fi demarat. Până în prezent, principalii ctitori sunt Octavian Ţăranu, Aurel Ţăranu şi domnul Victor Mihalache, patronul firmei SC Victor Construct din Botoşani. Ne străduim să lucrăm la construirea lăcaşului de închinăciune, dar nu uităm de biserica vie din sufletele credincioşilor“, a spus pr. paroh Toader Peţenchea.

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu