Instalarea noului paroh de la Cuza-Vodă, Protopopiatul Iaşi 2

Arhiepiscopia Iaşilor

Instalarea noului paroh de la Cuza-Vodă, Protopopiatul Iaşi 2

    • Instalarea noului paroh de la Cuza-Vodă, Protopopiatul Iaşi 2
      Instalarea noului paroh de la Cuza-Vodă, Protopopiatul Iaşi 2

      Instalarea noului paroh de la Cuza-Vodă, Protopopiatul Iaşi 2

În Biserica „Sfinţii Ioachim şi Ana“ din Parohia Cuza-Vodă, Protopopiatul Iaşi 2, judeţul Iaşi, a avut loc duminică, 25 ianuarie 2015, instalarea noului paroh, în persoana părintelui Florentin Lercă.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi. „Oamenii l-au primit cu bucurie pe noul preot şi s-au despărţit cu lacrimi în ochi de pr. Daniel Duca, în prezent misionar de caritate la Spitalul Clinic «Dr. I. C. Parhon» din Iaşi, care a păstorit comunitatea din Cuza-Vodă timp de aproape un deceniu. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi, iar la final s-a citit decizia de numire a părintelui Lercă. Cu acest prilej, am scos în evidenţă activitatea frumoasă pe care cei doi părinţi au desfăşurat-o în parohiile încredinţate. Ca semn al dragostei şi al recunoştinţei, cei doi slujitori ai Sfântului Altar au oferit celor prezenţi câte o gustare“, a relatat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2.

Citește despre: