Hram la Biserica Flora din Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Hram la Biserica Flora din Iași

    • Hram la Biserica Flora din Iași
      Hram la Biserica Flora din Iași

      Hram la Biserica Flora din Iași

    • Hram la Biserica Flora din Iași
      Hram la Biserica Flora din Iași

      Hram la Biserica Flora din Iași

    • Hram la Biserica Flora din Iași
      Hram la Biserica Flora din Iași

      Hram la Biserica Flora din Iași

    • Hram la Biserica Flora din Iași
      Hram la Biserica Flora din Iași

      Hram la Biserica Flora din Iași

Astăzi, 5 aprilie, de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Parohia Flora din cartierul ieșean Tătărași şi-a sărbătorit hramul, ocazie cu care numeroşii credincioşi au avut bucuria duhovnicească de a participa la slujba Sfintei Liturghii. Conform tradiţiei, veşmintele preoţilor au fost de culoare verde, în amintirea ramurilor celor care L-au întâmpinat pe Mântuitorul Hristos la intrarea în cetatea Ierusalimului, dar şi ca simbol al culorii vieţii şi a Sfântului Duh.

Numeroși creștini din Iași au participat la sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim la Biserica Flora, aceasta fiind singura din municipiul Iași care are acest hram. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de pr. paroh Dumitru Boboc, pr. Adrian Giosan, preot slujitor la Parohia Flora, și pr. Adrian Ștefan Chelaru, de la Parohia Buruienești, iar răspunsurile la strană au fost date de corul bisericii. La sfârșitul slujbei, cei trei preoți au rostit rugăciunea de sfințire a ramurilor de salcie, care au fost împărțite ulterior credincioșilor prezenți la biserică.

Pr. Adrian Giosan a încheiat Sfânta Liturghie cu un cuvânt de învăţătură, în care a subliniat faptul că „între perioada postului de 40 de zile și perioada de întristare care va urma în Săptămâna Mare este așezat un moment de bucurie. (…) Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim nu este o sărbătoare ca în alte locuri, o sărbătoare din calendarul bisericesc, ci este sărbătoarea parohiei noastre. Am început prăznuirea zilei încă de aseară (n.r.: sâmbătă, 4 aprilie 2015) pentru că orice zi liturgică în Biserică începe odată cu Vecernia din Ajun. Și cei care ați fost la Biserică v-ați putut aduna gândurile în rugăciune, ați participat la o slujbă frumoasă în care ați stat de vorbă puțin cu Dumnezeu. Iată că astăzi continuăm bucuria aceasta a sărbătorii, la Liturghia din ziua hramului, Liturghia din ziua sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim sau a Floriilor“.

La final, credincioşii prezenţi au primit din partea parohiei din Tătărași iconiţe cu praznicul Intrării Domnului în Ierusalim şi pachete cu alimente.

Parohia Intrarea Domnului în Ierusalim din Iaşi a fost înfiinţată în 1998 ca urmare a solicitării enoriaşilor din cartierul Tătăraşi, zona Ciurchi-Flora, care nu aveau un locaş de închinare în apropiere. Pe 4 aprilie acelaşi an, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit locul de biserică. În august 2001 au început efectiv lucrările de construcţie, iar în luna octombrie 2012 Sfântul Lăcaș a fost sfințit.

 

Citește despre: