Iaşi: Nori răzleţi, vizibilitate redusă Nori răzleţi, vizibilitate redusă, -9°C

Vineri, 27 Ianuarie 2012

Proiect pentru spijinirea încadrării pe piaţa muncii a studenţilor craioveni

Casa Universitarilor din Craiova v-a găzdui astăzi, de la ora 15.00, lansarea oficială a proiectului „Competenţe socio-umane pentru piaţa muncii din regiunea Sud – Vest Oltenia.”

Manifestarea este organizată de Universitatea din Craiova prin Departamentul de Teologie al Facultăţii de Teologie, Istorie şi Ştiinţe ale Educaţiei. După cum ne-a informat părintele diacon, lector univ. dr. Gelu Călina, coordonatorul proiectului, obiectivul general îl constituie creşterea gradului de inserţie pe piaţa muncii a unui număr de 300 de studenţi aparţinând unor specializări universitare din domeniul socio – uman. Conform aşteptărilor, atingerea acestui obiectiv va genera efecte pozitive pe termen lung prin contribuţia adusă la corelarea educaţiei din mediul universitar cu cerinţele pieţei muncii, cu efecte benefice inclusiv pentru generaţiile viitoare de studenţi din domeniul socio – uman.

Proiectul „Competenţe socio-umane pentru piaţa muncii din regiunea Sud – Vest Oltenia” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Deyvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2, 1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”, propus de Universitatea din Craiova.

sursa: mitropoliaolteniei.ro

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!
Citeşte alte articole despre: Arhiepiscopia Craiovei, proiect, student, teolog

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu