Iaşi: Cer senin Cer senin, 23°C

Luni, 5 Decembrie 2011

IPS Irineu a sfinţit un Centru de zi pentru copii la Aiud

După slujba Sfintei Liturghii oficiată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în biserica Parohiei Aiud I, ieri, 4 decembrie, a fost binecuvântată Casa de tip familial - centru rezidenţial de zi - pentru copiii proveniţi din familii care se confruntă cu greutăţi sociale, din familii dezmembrate sau din medii în care sărăcia acoperă şi minimele bucurii ale copilăriei.

IPS Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi, a oficiat slujba de binecuvântare a Casei de tip familial "Sf. Ioan Botezătorul", moment la care au mai fost invitaţi Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Sorin Bumb, vicepreşedinte al CJ Alba, Sorin Valerian Chirilă, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud, oficialităţi locale şi judeţene, alături de binefăcătorii copiilor, fără de ajutorul cărora existenţa acestui centru n-ar fi fost posibilă. Centrul şi-a început activitatea pe 13 septembrie a.c. şi găzduieşte în prezent 13 copii, cu vârste între 3 şi 14 ani.

Lucrările de construcţie au fost demarate la începutul anului, sub forma unui parteneriat al Bisericii cu autorităţile locale şi judeţene şi funcţionează ca filială a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă - Filiala Aiud, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba.

sursa: ziarullumina.ro

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!
Citeşte alte articole despre: Arhiepiscopia Alba Iuliei, biserică, centru, copil, filantropie

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu