Iaşi: Cer senin Cer senin, 23°C

Luni, 16 Ianuarie 2012

Expoziţie după replici ale icoanelor de Laz prezentate la Alba Iulia

La Galeriile de Artă din Alba Iulia a fost vernisată ieri, expoziţia de icoane pe sticlă „Maria Poenariu şi a şasea generaţie”. Expoziţia prezintă aproape 50 de icoane pe sticlă, majoritatea fiind replici ale celebrelor icoane de Laz.

Patru dintre icoane sunt originale şi datează din anul 1900.

Expoziţia este organizată de Asociaţia „Maria Poenariu, Laz” Alba Iulia, icoanele fiind realizate de membrii acestei asociaţii.

Pictoriţa Maria Poienaru este ultima descendentă a şcolii de pictură pe sticlă din satul Laz, comuna Săsciori (judeţul Alba). Şcoala, ale cărei baze au fost puse în 1770, este recunoscută pentru icoanele pictate pe sticlă într-un stil specific.
Maria Poenariu a primit anul trecut o distincţie din partea Ministerului Culturii care atestă includerea în programul „Tezaure umane vii – păstrători şi transmiţători ai culturii”.
În vârstă de 89 de ani, Maria Poenariu spune că pictarea icoanelor este un dar de la Dumnezeu, cere multă muncă, gândire şi atenţie, fiind jumătate rugăciune.

În deschiderea expoziţiei au rostit alocuţiuni Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, ierarhul nostru mărturisind că pe aceia care realizează icoane, îi consideră împreună lucrători cu Dumnezeu la spiritualizarea acestei lumi, Prof. dr. Traian Mârza preşedintele UAP Alba Iulia, Pr. lect. dr. Jan Nicolae, domnul Ion Dumitrel preşedintele Consiliului Judeţean Alba, şi doamna Maria Poenariu.

În cadrul vernisajului a avut loc şi un microrecital de muzică folk susţinut de Davinia Anca şi Alexandra Corpade eleve ale Liceului de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia.
sursa: radioreintregirea.ro

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!
Citeşte alte articole despre: Arhiepiscopia Alba Iuliei, expoziție, icoană, vernisaj

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu