Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian

Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Troparul, glasul al 4-lea

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac 1:
C

ela ce mai înainte ai fost învățător răutății, și te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Justina, și ca un păstor înțelept, din spinii înșelăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, și pe noi credincioșii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor și de razele minunilor tale, întărește-ne ca să-ți cântăm ție: Bucură-te, sfințite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Icos 1:
M

inunată s-a arătat viața ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idolești ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoașterea cea adevărată, ți-a descoperit ție printr-o fecioară curată pe Hristos-singur-Adevărul, de care taina și pronia dumnezeiască minu¬nându-ne, cu credință cântăm ție:

Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească;
Bucură-te, că ai vădit înșelăciunea diavolească;
Bucură-te, că de cunoștința adevărului ai râvnit;
Bucură-te, cel ce și în păgânească cunoștiință te-ai arătat iscusit;
Bucură-te, cel ce diavolești meșteșuguri și vrăjitorii ai cunoscut;
Bucură-te, că toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut;
Bucură-te, că poți să ne scapi de ispita diavolească;
Bucură-te, că ne izbăvești de rătăcirile eretice;
Bucură-te, că ne arăți calea spre adevăr;
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă;
Bucură-te, ajutorul celor înviforați;
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarți;
Bucură-te, sfințite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 2:
C

u meșteșugurile vrăjilor tale, multe pagube și răutăți ai săvârșit la început; dar apoi la cunoștința adevărului venind, ai răscumpărat vremea, aducând din rătăcire pe mulți la Hristos, și învățându-i să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2:
C

artagina, Antiohia și Egiptul te-au hrănit din pruncie cu cunoștința diavolească și cu spurcata învățătură a slujirii idolești, dar Domnul cu negrăită milostivirea Sa cea ne¬biruită de păcatele omenești, printr-o fecioară curată ți-a rânduit întoarcerea; pe care milostivire slăvindu-o, ție, celui ce te-ai învrednicit a o dobândi, îți cântăm:

Bucură-te, că Dumnezeu te-a intors de la păgânească slujire;
Bucură-te, că așa ai cunoscut a Sa milostivire;
Bucură-te, îți aducem noi, închinătorii lui Hristos;
Bucură-te, căci întorcându-te, pe mulți la Dumnezeu i-ai întors;
Bucură-te, că și azi ești pildă vie celor rătăciți;
Bucură-te, că luminezi calea celor de eresuri orbiți;
Bucură-te, că păzești Biserica oilor cuvântătoare de rătăcire;
Bucură-te, că o aperi pe Ea de dosădire;
Bucură-te, îți cântăm ție cu umilință;
Bucură-te, izbăvitorute de vrăjmașul cel rău;
Bucură-te, tămăduitorule al celor ce caută sprijinul tău;
Bucură-te, sfințite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 3:
Î

n chip minunat ți-a rânduit Dumnezeu întoarcerea de la slujirea păgânească, Sfinte, că mai întâi a ales o fecioară curată cu numele Iustina care, prin propovăduirea diaconului Prailie, aflând taina întrupării lui Hristos și Sfânta Sa învățătură, de la păgânătate a venit la creștineasca credință, învățându-se a slăvi pe Dumnezeu și a-I cânta Lui: Aliluia!

Icos 3:
C

ă într-un pământ bun căzând sămânța propovăduirii lui Hristos în inima Iustinei a adus mult rod, căci aceasta împreună cu părinții săi a venit la Hristos, slujindu-l Lui în rugăciune, în post și în înfrânare, pe care lucru minunat văzându-l ne uimim, și înțelegând în ce chip tainic orânduiește Dumnezeu întoarcerea celor aleși ai Săi la lumină, îți cântăm ție, celui ce îndelungă vreme ți s-a pregătit cărare:

Bucură-te, că Domnul te-a cunoscut pe tine a fi vas ales;
Bucură-te, că mai întâi Iustina, fecioara cea curată, pe calea Domnului a purces;
Bucură-te, că printr-însa ți s-a pregătit cărarea întoarcerii la Hristos;
Bucură-te, că Iustina întâi pe părinții săi de la păgâneasca slujire i-a întors;
Bucură-te, că Iustina Mireasa aleasă a lui Hristos s-a dovedit;
Bucură-te, că Lui în post și multă rugăciune I-a slujit;
Bucură-te, că sufletul ei s-a arătat pământ cu multă rodire;
Bucură-te, că ne-a învățat a ne închina Ziditorului, nu la a Sa zidire;
Bucură-te, că și azi dați lumină celor îndoielnici;
Bucură-te, că la voi aleargă cei ce în credință se arată șovăielnici;
Bucură-te, și împreună cu Iustina roagă-te pentru noi;
Bucură-te, că prin rugăciunile voastre ne izbăvim din nevoi;
Bucură-te, sfințite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 4:
V

ăzând râvna cea mare a fecioarei către Hristos, căci pe mulți începuse a-i întoarce de la păgâneasca slujire, urâtorul de bine și al oamenilor, a pornit asupră-i cumplit război al răutății, dar ea întărindu-se cu Semnul Crucii, prin rugăciune zdrobea puterea diavo¬lului, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:
C

u multă iscusință a socotit vrăjmașul neamului omenesc a o abate pe Iustina de la calea mântuirii, dar nu a priceput vicleanul că astfel lucra întoarcerea spre mântuire și spre dumnezeiasca slujire încă și a altor vase ale lui Dumnezeu, și cursa înșelătoare cu meșteșug întinse ei, prin tânărul Aglaid Scolasticul voind a o vâna pe dânsa spre petrecerea cea în necurăție. Dar, întărită fiind de puterea lui Hristos, păzită a fost de toată spurcăciunea, pentru care și noi, uimiți de înțeleptele orânduiri ale lui Dumnezeu, grăim ție:

Bucură-te, că nimic nu au izbutit cursele diavolești asupra fecioarei celei curate;
Bucură-te, că prin Aglaid Scolasticul, buna ta râvnă trebuia să se arate;
Bucură-te, că așa orânduiește Dumnezeu cărările mântuirii;
Bucură-te, că ne înveți pe noi a fi tari și statornici la vremea ispitirii;
Bucură-te, că fecioara de uneltiri viclene nu s-a arătat ispitită;
Bucură-te, că prin darul cerescului ei Mire, de tot răul a fost păzită;
Bucură-te, că meșteșugitele curse nu au înșelat-o;
Bucură-te, că mielușeaua lui Hristos, statornică buna sa râvnă a arătat-o;
Bucură-te, că pilda ei trebuie să ne stea înainte;
Bucură-te, Sfinte că ai prețuit curățenia ei cuminte;
Bucură-te, că prin ale voastre rugăciuni, suntem apărați de multe ispite;
Bucură-te, și ale noastre rugăciuni fă-le înaintea Domnului bine primite;
Bucură-te, sfințite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 5:
N

eputând Aglaid nici cu ademeniri viclene și nici cu sila a o atrage pe fecioară de la păzirea curățeniei sale, a alergat la tine, Cipriane prea slăvite, care pe atunci erai cunoscut ca jertfitor idolesc și mare vrăjitor și fermecător, căci așa orânduise Dumnezeu taina în¬toar¬cerii tale la Hristos, de care negrăită înțelepciune, noi minunându-ne, cântare aducem Lui: Aliluia!

Icos 5:
C

u necurata putere a vrăjilor tale ai încercat atunci, Cipriane, a ispiti curăția fecioarei Iustina, ca să o pleci pe ea spre dorirea cea aprinsă, spre necurăția lui Aglaid, și s-a tulburat sufletul curat al fecioarei de războiul pe care diavolul îl ridicase asupra ei; dar întărindu-se cu semnul Crucii Sfinte și cu puterea rugăciunii, a biruit săgețile aprinse, cele pornite împotrivă-i. De care lucru aflând, amar te-ai întristat, dar noi cântăm ție:

Bucură-te, Cipriane, că întristarea aceasta spre bucurie s-a arătat roditoare;
Bucură-te, că s-a păzit curăția neprihănitei fecioare;
Bucură-te, că s-a frânt boldul stanei prin Cinstita Cruce;
Bucură-te, că și azi rugăciunea ta biruință împotriva diavolului aduce;
Bucură-te, că și nouă credința Iustinei spre pildă ne stă înainte;
Bucură-te, că și ție însuți, spre ajutor s-a făcut, Sfinte;
Bucură-te, că așa ai cunoscut amăgirea vrăjilor idolești;
Bucură-te, că acum, cu rugăciunile tale, toată puterea celui rău biruiești;
Bucură-te, că pe voi sfinților Ciprian și Iustina, vă chemăm în ajutor;
Bucură-te, că v-ați făcut biruitori asupra tuturor rătăciților;
Bucură-te, că prin tine s-a vădit zădărnicia credințelor păgânești;
Bucură-te, că și azi farmece și descantece ca spurcate vrăjitorii le vădești;
Bucură-te, sfințite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 6:
V

ăzând biruindu-se meșteșugirea vrăjilor tale cu puterea Crucii ți-ai înnoit atacurile împotriva fecioarei Justina, căci așa a voit Domnul ca să se vădească marea neputință și înșelăciunea uneltirilor diavolești, și să se arate puterea Numelui lui Hristos, ca văzând minunea, toți să-L lăudăm pe El, cântând: Aliluia!

Icos 6:
S

merindu-și trupul sau cu postul și rugăciunea, cu haina aspră îmbrăcându-se, Iustina a biruit atacurile pe care mai vârtos diavolul le pornise împotriva ei. Iară el, uneltind cu vicleșug ca și oarecând pe Eva să o amăgească, sub chipul unei femei venind, cu amăgitoare vorbe încerca să o ispitească ca și cum ar fi voit să urmeze vieții și curăției ei. Dar acest chip de ademenire înțelegându-l Iustina, a biruit uneltirile lui, pentru care noi grăim:

Bucură-te, Cipriane, că stăruind în prigonirea fecioarei ai vădit puterea rugii;
Bucură-te, că fecioara nu s-a amăgit de duhul înșelăciunii;
Bucură-te, că prin stăruința ta în prigonire, ca și oarecând Pavel, statornic te-ai arătat;
Bucură-te, că statornicia ta în rău, îndelung iubitorul de oameni Dumnezeu a răbdat;
Bucură-te, că mai înainte a cunoscut Domnul că vei fi statornic și în credință;
Bucură-te, căci ca și Pavel ai vădit că cele rele le lucrai doar din neștiință;
Bucură-te, că prin fecioara cea curată Hristos te-a luminat;
Bucură-te, că prin ea Calea, Adevărul și Viața ai aflat;
Bucură-te, că și pe cei ce sunt întru întunericul rătăcirii, îi luminezi;
Bucură-te, că acum în lumină cerească te desfătezi;
Bucură-te, și ne întoarce pe noi din orice rătăcire;
Bucură-te, îți cântăm ție, căutând prin tine mântuire;
Bucură-te, sfințite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 7:
A

flând că prin acea vicleană uneltire nimic nu a sporit diavolul împotriva curăției Iustinei, ai voit să afli cu ce putere îl biruiește ea, zdrobind toate meșteșugurile lor și ți s-a adeverit că nu poate diavolul nici a privi spre semnul Crucii, căci foc ce-l arde și departe îl goneste ea, este împotrivă-i; astfel ai început, o, Cipriane a înțelege puterea cu care se înarmează toți închinătorii Crucii când aduc ei cântarea de laudă: Aliluia!

Icos 7:
S

cârbit ai fost mai întâi, o Sfinte, când ai văzut că puterea vrăjilor diavolești, pe care le credeai neînvinse încă din pruncia ta, este biruită de o fecioară neputincioasă cu firea; dar apoi mintea ta cea doritoare de desăvârșită cunoaștere a început să se lumineze prin cunoștința Adevărului; de care bucurându-ne îți cântăm:

Bucură-te, vas primitor de adevărată lumină;
Bucură-te, că ai venit la cunoștința adevărului printr-o fecioară creștină;
Bucură-te, cel ce din pruncie ai dorit cunoașterea cea adevărată;
Bucură-te, că astăzi dracii de frica ta tresaltă;
Bucură-te, că ai înfrânt puterea cu care ei odinioară te-au supus;
Bucură-te, că lumea de uneltirile diavolești e păzită;
Bucură-te, că prin aceasta credința nostră e întărită;
Bucură-te, corabie, ce ai înfruntat marea cea înfiorată;
Bucură-te, că lumina lui Hristos, ca un far în furtună ți-ai fost arătată;
Bucură-te, că și pe noi, păcătoșii, ne aduci la liman liniștit;
Bucură-te, că pe mulți să smulgi din al patimilor noian ai izbutit;
Bucură-te, sfințite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 8:
V

oind să te amăgească diavolul cu uneltirile lui a iscodit altă înșelăciune și mai vicleană ca să vă amețească pe toți. Astfel s-a prefăcut luând chipul Iustinei și a intrat la Aglaid; acesta crezând că nălucirea e adevărată a strigat-o pe nume, dar minune: numai la auzul numelui fecioarei nălucirea s-a risipit. Și noi înspăimântați fiind, cântăm lui Dum-nezeu Celui ce a dat o așa putere oamenilor bineplăcuți Lui: Aliluia!

Icos 8:
C

u spaimă cumplită a alergat Aglaid la tine, Cipriane, spunându-ți cele petrecute, iar tu, rușinat, fiindcă se vedea zădărnicia și amăgirea vrăjilor tale, ai încercat nenumărate alte chipuri de asemănare ca să-l poți face pe Aglaid sau pe tine însuți să vă puteți apropia de casa Iustinei. Dar fiind voi cu cuget necurat nimic nu ați izbutit, căci însuși Mirele Cel Ceresc păzea curăția prea înțeleptei fecioare; pentru care noi cu umilință cântăm:

Bucură-te, că nu ai amăgit-o nicidecum pe fecioara cea curată;
Bucură-te, că prin statornica Iustina multe taine s-au vădit;
Bucură-te, că mai întâi puterea diavolului a fi neputincioasă s-a dovedit;
Bucură-te, că puterea nebiruită a lui Hristos și al Crucii Sale s-a arătat;
Bucură-te, că ai cunoscut cum întărește Dumnezeu pe Sfinții Săi în chip minunat;
Bucură-te, că și azi credințele rătăcite din lume izgonești;
Bucură-te, și ne înarmează pe noi prin credință împotriva celui rău;
Bucură-te, și ne dă biruință împotriva diavolului, nouă, celor ce chemăm numele tău;
Bucură-te, și împreună cu fecioara cea curată scapă-ne de ispitele cele neașteptate;
Bucură-te, și cursele lui Veliar sfarămâ-le și fă-ni-le nouă arătate;
Bucură-te, sfințite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 9:
N

eizbutind nimic împotriva credinței celei neclintite ai Iustinei și a curăției ei prin încercarea de a o arunca în prăpastia iubirii de plăceri trupești, ai căutat a o supune pe dânsa prin ispitirile durerii pornind asupră-i, ca și oarecând asupra lui Iov, mulțime de nenorociri; dar ea neîncetat rugându-se ca și David grăia: Nu voi muri, ci vie voi fi și voi povesti lucrurile Domnului. Și pentru toate proslăvea pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

Icos 9:
D

ar nu numai asupra ei, ci și asupra rudeniilor ei și a toată cetatea slobozind blestemul, ai adus, o, Cipriane, vătămare, din mânia cea neîmblânzită și din rușinea cea multă ce ți se făcuse, încât mulți cetățeni au mers la Iustina voind a o sili pe ea să nu se mai împotrivească lui Aglaid, pentru a izbăvi cetatea de mulțimea vrăjilor tale; dar ea nu prin însoțire necurată, ci prin curate și fierbinți rugăciuni, a izbăvit pe toți de tot răul, batjocorind meșteșugurile vrăjitorești; pentru aceea cu toți văzând minunea lăudăm pe Dumnezeu și cântăm ție:

Bucură-te, că nici iscoadele cele rele la rău nu au înduplecat-o;
Bucură-te, că Iustina s-a dovedit slujirii lui Hristos vas plecat;
Bucură-te, că mulți din aceia au cunoscut pe Hristos, prin minunata ei tămăduire;
Bucură-te, că întreaga cetate a luat printr-însa izbăvire;
Bucură-te, că mulți au venit atunci la credință;
Bucură-te, că tu însuți ai fost zdruncinat în întreaga ta ființă;
Bucură-te, că pentru a doua oară ai fost puternic cutremurat;
Bucură-te, că încrederea în puterea vrăjilor tale ți s-a destrămat;
Bucură-te, că așa a binevoit Dumnezeu prin minunata fecioară a-ți lucra mântuirea;
Bucură-te, că ne înveți pe noi a răbda îndelung când suntem ispitiți;
Bucură-te, că ne întărești pe noi a rămâne în credință statornici și neclintiți;
Bucură-te, sfințite mucenice, Cipriane, pururea slăvite!

Condac 10:
R

ușinat fiind, Cipriane, de înfrângerea ce ai suferit-o printr-o tânără fecioară, tu, cel mult învățat și iscusit foarte în lucruri vrăjitorești și înștiințându-te că toate meșteșugurile viclene cu puterea Crucii și cu numele lui Hristos au fost biruite, ți-ai venit întru simțire și întru cunoștința Adevărului și ai început a dosădi pe draci, slăvind pe Dumnezeu și cân¬tându-I, Lui: Aliluia!

Icos 10:
V

ăzând că te-ai trezit din somnul și întunericul neștiinței și cu mânie sfântă îl ocărăști, acum și pe tine, slujitorul idoleștii închinări și al diavoleștilor meșteșuguri vrăjitorești, că să te piardă s-a pornit diavolul cu putere multă, încercând să te ucidă și, neavând tu nici un ajutor de la nimeni să te izbavească, ți-ai adus aminte de semnul Crucii, prin care se împotrivea Iustina și, chemând numele lui Hristos ai biruit puterea diavolului, de care lucru prea minunat, cutremurați fiind, cântăm ție:

Bucură-te, Cipriane, că prin fecioara Iustina ai venit la chemarea Numelui lui Hristos;
Bucură-te, că întru Numele Lui ai zdrobit pe diavolul ce se pornise împotriva ta mai vârtos;
Bucură-te, că ai aflat Lumina cea adevărată;
Bucură-te, împreună cu fecioara cea curată;
Bucură-te, că spre spurcată însoțire n-ai putut să o pleci;
Bucură-te, că în Lumina lui Hristos, acum împreună cu ea petreci;
Bucură-te, și ne întărește și pe noi în chemarea Numelui lui Hristos;
Bucură-te, că ni L-ai arătat nouă a fi dar prea luminos;
Bucură-te, ca și prin tine a sporit Biserica cea biruitoare;
Bucură-te, că te-a câștigat la credință Iustina, cea curată ca o floare;
Bucură-te, și ne învață și pe noi a păzi curăția;
Bucură-te, și izbăvește din nevoi pe cei ce iubesc fecioria;
Bucură-te, sfințite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 11:
A

rzându-ți toate cărțile tale cele vrăjitorești înaintea credincioșilor, ai alergat la Episcopul creștinesc, cerându-i lui să te unească prin Botez cu Dumnezeul Justinei și având tu: inimă înfrantă și cu multă plângere pentru toate relele ce le-ai făptuit în viața ta de până atunci, primit ai fost în turma lui Hristos; căci a cunoscut Episcopul buna ta râvnire. Și precum te-ai arătat odinioară grabnic la rău, te-ai dovedit apoi apring râvnitor și slujitor vrednic al Dumnezeului Celui adevărat, neprididind a-l aduce Lui neîncetat cântarea: Aliluia!

Icos 11:
C

u mare osârdie ai alergat, Cipriane, pe calea cea strâmtă ¬și anevoioasă, după ce ai aflat că Hristos este calea cea adevărată, dorind să răscumperi vremea petrecută în spurcata, slujire idolească și totdeauna plângând pentru faptele cele rele de mai înainte. Drept aceea ai mers din putere în putere și din bunătate în bunătate, încât degrab te-ai învrednicit a primi nu numai Botezul, ci ai pășit din treaptă în treaptă până la cinstea de Episcop, păstorind cu râvnă turma lui Hristos. Iar pe fecioara Iustina, diaconiță și igumenie într-o mănăstire de fecioare ai făcut-o. Pe care cinstită înălțare văzând-o cu bucurie cântăm ție:

Bucură-te, Cipriane, că așa răsplătește Dumnezeu inima curată;
Bucură-te, că a cunoscut Dumnezeu râvna ta după cunoștința cea adevărată;
Bucură-te, că așa miluiește Dumnezeu pe cei ce îndelungi ispitiri suferă;
Bucură-te, că așa te-ai arătat Arhiereu prea sfințit;
Bucură-te, că și pe Iustina vrednică diaconiță slujirii lui Hristos ai înălțat-o;
Bucură-te, că igumenie și povățuitoare și altor fecioare ai dat-o;
Bucură-te, că ai pastorit turma lui Hristos cu multă râvnă și silire;
Bucură-te, că și noi alergăm la tine, ca la un adevărat păstor, cu multă dorire;
Bucură-te, și ne povățuiește pe noi pe calea mântuirii;
Bucură-te, și fii lângă noi mereu în ceasul ispitirii;
Bucură-te, sfințite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 12:
P

rin ravna ta si a fecioarelor cele curate povatuite de inteleapta Justina se deserta slujirea idoleasca, iar slava lui Hristos se inmultea. O viata cu aceasta si a ta sarguinta cea pentru slujirea lui Hristos si pentru mangaierea sufletelor omenesti vazand-o diavolul, scrasnea impotriva-ti voind cu orice chip sa te piarda. insa nu stia pierzatorul ca o si mai mare si nepieritoare slava iti pregatea si salasluire cu cetele Sfintilor; ca impreuna cu ei pururea sa canti lui Dumnezeu cantarea: Aliluia!

Icos 12:
N

eștiind pierzătorul în ce chip să te piardă, căci se temea de puterea Crucii, a îndemnat pe păgâni să te clevetească înaintea ighemonului, că ai părăsit păgâneasca închinare și slujire idolească, venind la creștineasca închinare a lui Hristos, și că pe mulți depărtezi de la spurcata slujire la idoli, sporind turma lui Hristos. Acestea auzind ighemonul și neputând a te ademeni prin cuvinte meșteșugite, te-a dat la muncire cumplită împreună cu fecioara Iustina. Iară voi, toate răbdându-le și neplecându-vă la închinarea idolească, ighemonul a poruncit să vă ucidă pe voi prin tăiere de sabie. Iar împreună cu voi s-a învrednicit de cununa mucenicească și evlaviosul creștin Teoctist, care văzând moartea voastra cea nevinovată, a mârturisit și el pe Hristos. Pentru aceea laude ca acestea aducem ție:

Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi al turmei lui Hristos păstor nebiruit;
Bucură-te, că și Iustina fecioara, nevoindu-se alături de tine s-a sfințit;
Bucură-te, că de vicleanul ighemon n-ați fost amăgiți;
Bucură-te, că v-ați arătat mărturisitori ai lui Hristos neclintiți;
Bucură-te, că astfel de cunună mucenicească ați fost învredniciți;
Bucură-te, că acum prin sfintele tale moaște multe tămăduiri se dăruiesc;
Bucură-te, că râuri de daruri se revarsă celor ce te cinstesc;
Bucură-te, că și noi cu mare credință la tine năzuim;
Bucură-te, că prin ale tale sfinte moaște ajutor și mântuire nădăjduim;
Bucură-te, și te roagă pentru noi împreună cu Sfânta Iustina și Sfântul Teoctist;
Bucură-te, si primeste de la noi jertfa de lauda acest smerit acatist;
Bucură-te, sfințite mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 13:
O

, Prea Sfințite Cipriane, Ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule prea tare, împreună cu Sfânta muceniță Iustina și Sfântul mucenic Teoctist, roagă-te lui Hristos Dumnezeul pentru cei ce pururea te cinstesc și cu cântări măresc sfântă pomenirea ta și cu rugăciunile tale, îmblânzește pe Stăpânul Hristos, pentru toți mijlocind iertare de greșeale și izbăvire de toate cursele și ispitirile diavolești, că mântuindu-ne să-l cântăm împreună cu tine, în vecii nesfârșiți, cântarea îngerească: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăși Icosul 1 și Condacul 1.

Rugăciune către Sfântul Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei
S

tăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Tie. Tu Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-si dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești. Și dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.

Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei și dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.

Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfărâmă și distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzește-l cu toți ai casei lui de toate uneltirile diavolești. Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele). Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău și pe robul Tău cu toți ai casei lui, și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșalele, știute și neștiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci. Amin.